de Petru Grozavu
Istoria Românilor şi Limba Română sunt scoase din nou pe eşafod. În plin august, în toiul fastuoaselor pregătiri pentru consemnarea celor 20 de ani de la declararea Independenţei R. Moldova şi la mai bine de doi ani de la căderea de la guvernare a regimului Voronin.
La Comrat, başcanul autonomiei găgăuze, M. Formuzal, o făcea acum două săptămâni pe Bayazid-ul, tunând şi fulgerând în adresa Limbii Române. Formuzal a ameninţat că din 2012, Româna, care este «limba altui stat», — zice el, nu va mai fi acceptată în diplomele de studii pentru absolvenţii şcolilor din regiunea găgăuză, iar corespondenţa Chişinăului cu Comratul nu va fi examinată de autorităţile autonomiei, dacă nu va fi tradusă în limba rusă. Motivul pentru supărare a fost mai degrabă un pretext decât motiv. Başcanul s-a «aprins» după ce 45 de liceeni din Gagauzia, care nu au luat examenul de stat la Limba Română, au primit, în locul diplomelor, adeverinţe de studii, fără drept de admitere în instituţiile universitare. Decizia Ministerului Educaţiei a surprins. Niciodată până acum alolingvii nu au fost sancţionaţi, atât de categoric, pentru necunoaşterea limbii oficiale. Ministerul şi, personal, ministrul M. Şleahtiţchi, a fost acuzat de tot ce i-a putut veni în cap unui başcan supărat. Era şi firesc ca Formuzal să reacţioneze în felul în care a făcut-o, din momentul în care desconsideră, la egal cu cei 45 de liceeni, limba statului în care este de 5 ani şi membru al Guvernului. Dacă-i să ne amintim cu exactitate, Formuzal, nesilit de nimeni, declara în 2006, după cîştigarea başcanatului, că se apucă de învîţat limba de stat. Nu a făcut-o. Din incapacitate? Sau rea-voinţă? Problema, până la urmă, nu e atât a lui Formuzal, chiar dacă başcanul, a încurcat drumul cu cărarea. Mai degrabă e a Chişinăului, care, de foarte mulţi ani, nu s-a mai atins de Legea privind funcţionarea limbilor pe teritoriul R. Moldova. S-a învechit, domnilor deputaţi şi miniştri, legea, a prins mucegai, face probleme.
La Comrat, başcanul autonomiei găgăuze, M. Formuzal, o făcea acum două săptămâni pe Bayazid-ul, tunând şi fulgerând în adresa Limbii Române. Formuzal a ameninţat că din 2012, Româna, care este «limba altui stat», — zice el, nu va mai fi acceptată în diplomele de studii pentru absolvenţii şcolilor din regiunea găgăuză, iar corespondenţa Chişinăului cu Comratul nu va fi examinată de autorităţile autonomiei, dacă nu va fi tradusă în limba rusă. Motivul pentru supărare a fost mai degrabă un pretext decât motiv. Başcanul s-a «aprins» după ce 45 de liceeni din Gagauzia, care nu au luat examenul de stat la Limba Română, au primit, în locul diplomelor, adeverinţe de studii, fără drept de admitere în instituţiile universitare. Decizia Ministerului Educaţiei a surprins. Niciodată până acum alolingvii nu au fost sancţionaţi, atât de categoric, pentru necunoaşterea limbii oficiale. Ministerul şi, personal, ministrul M. Şleahtiţchi, a fost acuzat de tot ce i-a putut veni în cap unui başcan supărat. Era şi firesc ca Formuzal să reacţioneze în felul în care a făcut-o, din momentul în care desconsideră, la egal cu cei 45 de liceeni, limba statului în care este de 5 ani şi membru al Guvernului. Dacă-i să ne amintim cu exactitate, Formuzal, nesilit de nimeni, declara în 2006, după cîştigarea başcanatului, că se apucă de învîţat limba de stat. Nu a făcut-o. Din incapacitate? Sau rea-voinţă? Problema, până la urmă, nu e atât a lui Formuzal, chiar dacă başcanul, a încurcat drumul cu cărarea. Mai degrabă e a Chişinăului, care, de foarte mulţi ani, nu s-a mai atins de Legea privind funcţionarea limbilor pe teritoriul R. Moldova. S-a învechit, domnilor deputaţi şi miniştri, legea, a prins mucegai, face probleme.
Un «nou» început pentru R. Moldova?
Acum o săptămână, la Chişinău, devenea cunoscut un fapt şi mai grav decât primul, şi anume, că guvernul se pregăteşte să umble la Istoria Românilor şi s-o ajusteze la condiţiile unui «stat lipsit de identitate», precum este titulată de mai mulţi experţi R. Moldova. Deşi, nu e nevoie de demonstrat nimic în sensul identităţii ei, pentru că are şi istorie, şi tradiţie, şi mamă, şi tată. Are de toate. Nu are doar dreptul de a fi ceea ce s-a declarat că este: un al doilea stat românesc. Ce vrea Ministerul Educaţiei? La prima vedere, o chestie pur tehnică: obiectul să se cheme Istoria, în rest, — spune ministrul, toate rămân pe vechi, deşi este greu să credem că doar pentru asta se vrea făcută modificarea. Jocul cu schimbarea denumirilor nu e chiar atât de nevinovat, după cum încearcă cineva să prezinte lucrurile. Noi nu suntem Rusia, Germania, Franţa etc, nu facem parte din categoria statelor clasice, în care problemele identitare au fost demult depăşite, noi suntem produsul şi jertfa unei colonizări abuzive, deznaţionalizaţi până la os, pentru care identitatea a fost şi rămâne a fi o problemă. Şi în acest senc, denumirea obiectului de Istorie contează fundamental pentru reabilitarea memoriei noastre istorice şi identitare. Dacă cumva acest lucru interesează guvernul. Întrebarea, însă, e alta: desfăşarea lui Formuzal la Comrat şi «proiectul» guvernului Filat la Chişinău sunt o coincidenţă accidentală de situaţii şi evenimente sau noile scandaluri în jurul Limbii Române şi Istoriei Românilor sunt semnalul unor pregătiri de ofensivă pe frontul Limbii şi Istoriei, după consumarea evenimentelor din 27 şi 31 August? Nu ştiu, nu m-aş apuca să afirm, deocamdată, nici una, nici alta. În primul rând, pentru că M. Formuzal nu este Gagauzia, precum nici V. Filat — R. Moldova. Dar, din momentul în care, după 20 de ani de independenţă, un guvern, pretins naţional şi democratic, ajunge să pună (fără să consulte societatea civilă şi academică, după cum îi place uneori premierului) problema amputării numelui Istoriei Românilor, este clar că se pregăteşte un sacrificiu, că suntem în pragul unui nou început pentru R. Moldova şi nu ştiu dacă cel mai fericit.
Acum o săptămână, la Chişinău, devenea cunoscut un fapt şi mai grav decât primul, şi anume, că guvernul se pregăteşte să umble la Istoria Românilor şi s-o ajusteze la condiţiile unui «stat lipsit de identitate», precum este titulată de mai mulţi experţi R. Moldova. Deşi, nu e nevoie de demonstrat nimic în sensul identităţii ei, pentru că are şi istorie, şi tradiţie, şi mamă, şi tată. Are de toate. Nu are doar dreptul de a fi ceea ce s-a declarat că este: un al doilea stat românesc. Ce vrea Ministerul Educaţiei? La prima vedere, o chestie pur tehnică: obiectul să se cheme Istoria, în rest, — spune ministrul, toate rămân pe vechi, deşi este greu să credem că doar pentru asta se vrea făcută modificarea. Jocul cu schimbarea denumirilor nu e chiar atât de nevinovat, după cum încearcă cineva să prezinte lucrurile. Noi nu suntem Rusia, Germania, Franţa etc, nu facem parte din categoria statelor clasice, în care problemele identitare au fost demult depăşite, noi suntem produsul şi jertfa unei colonizări abuzive, deznaţionalizaţi până la os, pentru care identitatea a fost şi rămâne a fi o problemă. Şi în acest senc, denumirea obiectului de Istorie contează fundamental pentru reabilitarea memoriei noastre istorice şi identitare. Dacă cumva acest lucru interesează guvernul. Întrebarea, însă, e alta: desfăşarea lui Formuzal la Comrat şi «proiectul» guvernului Filat la Chişinău sunt o coincidenţă accidentală de situaţii şi evenimente sau noile scandaluri în jurul Limbii Române şi Istoriei Românilor sunt semnalul unor pregătiri de ofensivă pe frontul Limbii şi Istoriei, după consumarea evenimentelor din 27 şi 31 August? Nu ştiu, nu m-aş apuca să afirm, deocamdată, nici una, nici alta. În primul rând, pentru că M. Formuzal nu este Gagauzia, precum nici V. Filat — R. Moldova. Dar, din momentul în care, după 20 de ani de independenţă, un guvern, pretins naţional şi democratic, ajunge să pună (fără să consulte societatea civilă şi academică, după cum îi place uneori premierului) problema amputării numelui Istoriei Românilor, este clar că se pregăteşte un sacrificiu, că suntem în pragul unui nou început pentru R. Moldova şi nu ştiu dacă cel mai fericit.
20 de ani de «război rece»
Cel mai probabil e că din toamnă, după reformatarea AIE, care va aduce comuniştii la guvernare, alături de PLDM (posibil şi PDM), noul preşedinte, V. Filat, va intra în rolul de «unificator» al R. Moldova, în formula convenită de Rusia, Germania şi SUA. Nu ştim cine l-a convins mai mult pe Obama – Medvedev, Merkel sau Asif Chaudry — dar Filat şi Voronin au fost aleşii, care ar pune capăt diferendului transnistrean. Cu ce preţ? După cum arată lucrurile, preţul ar fi cei 20 de ani de Independenţă, cu multul sau puţinul pe care l-am câştigat. Varianta? Este greu de presupus alta, decât cea rusească. La întâlnirea de adio, la Clubul Presei, ex-ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudry, declara, fără ezitare, că americanii nu văd nimic rău în federalizarea R. Moldova, tot la fel cum nu consideră neavenită o asociere la guvernare PLDM — PCRM. Aşa dar, zarurile au fost aruncate demult. Există şi o listă a sacrificiilor. Faptul că lucrurile mai întârzie puţin e o chestie mai degrabă de timp. În tot cazul, trebuie să înţelegem că SUA şi UE (cel puţin Germania) au cedat în poziţiile lor iniţiale la Nistru, fie că au făcut-o din naivitate (poate compromisuri de răspuns din partea Rusiei în alte zone), fie că nu mai au interesul pe care-l anunţase iniţial în R. Moldova. Ceea ce devine foarte clar, însă, e că Moscova a reuşit, cel mai probabil, să-i convingă pe americani că nu armatele ruse la Nistru sunt problema nerezolvării diferendului transnistrean, ci Istoria Românilor. Şi, poftim, o avem pe eşafod. Prima băgată la cuţit. Numai că doar cu schimbarea denumirii nu se va trece. Ruşii vor vrea şi conţinutul nu doar forma. Şi dacă Chişinăul va zice «a», va trebui să se zică şi «b». Şi atunci, ce ne facem cu celelalte «incompatibilităţi», pentru că Istoria Românilor şi Limba Română nu sunt singurele «concesii», pe care le-au cerut ruşii de-a lungul anilor în schimbul rezolvării «problemei transnistrene»? Tricolorul? Stema? Imnul? Grafia latină? Mitropolia Basarabiei? Unitatea statală? UE? Relaţiile cu România? Baza militară la Nistru? …, după care, pe final, Moscova va pune pe masa Chişinăului şi principala sa condiţie: federalizarea R. Moldova. După 20 de ani de război rece cu Chişinăul, în care nu a reuşit prea multe, Cremlinul îşi revede tacticile şi nu mai insistă, ca până acum, asupra statutului Transnistriei, ci o ia de la alt capăt al firului, dar cu aceeaşi veche intenţie: refacerea conceptului de statalitate al R. Moldova.
V. Filat se vrea preşedinte. Şi se arată gata, după cum a demonstart-o la Palanca, să facă sacrificii. Asistat de americani. Şi secondat de ruşi. Până aici a fost să fie Independenţei? Sau, va urma?
Cel mai probabil e că din toamnă, după reformatarea AIE, care va aduce comuniştii la guvernare, alături de PLDM (posibil şi PDM), noul preşedinte, V. Filat, va intra în rolul de «unificator» al R. Moldova, în formula convenită de Rusia, Germania şi SUA. Nu ştim cine l-a convins mai mult pe Obama – Medvedev, Merkel sau Asif Chaudry — dar Filat şi Voronin au fost aleşii, care ar pune capăt diferendului transnistrean. Cu ce preţ? După cum arată lucrurile, preţul ar fi cei 20 de ani de Independenţă, cu multul sau puţinul pe care l-am câştigat. Varianta? Este greu de presupus alta, decât cea rusească. La întâlnirea de adio, la Clubul Presei, ex-ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudry, declara, fără ezitare, că americanii nu văd nimic rău în federalizarea R. Moldova, tot la fel cum nu consideră neavenită o asociere la guvernare PLDM — PCRM. Aşa dar, zarurile au fost aruncate demult. Există şi o listă a sacrificiilor. Faptul că lucrurile mai întârzie puţin e o chestie mai degrabă de timp. În tot cazul, trebuie să înţelegem că SUA şi UE (cel puţin Germania) au cedat în poziţiile lor iniţiale la Nistru, fie că au făcut-o din naivitate (poate compromisuri de răspuns din partea Rusiei în alte zone), fie că nu mai au interesul pe care-l anunţase iniţial în R. Moldova. Ceea ce devine foarte clar, însă, e că Moscova a reuşit, cel mai probabil, să-i convingă pe americani că nu armatele ruse la Nistru sunt problema nerezolvării diferendului transnistrean, ci Istoria Românilor. Şi, poftim, o avem pe eşafod. Prima băgată la cuţit. Numai că doar cu schimbarea denumirii nu se va trece. Ruşii vor vrea şi conţinutul nu doar forma. Şi dacă Chişinăul va zice «a», va trebui să se zică şi «b». Şi atunci, ce ne facem cu celelalte «incompatibilităţi», pentru că Istoria Românilor şi Limba Română nu sunt singurele «concesii», pe care le-au cerut ruşii de-a lungul anilor în schimbul rezolvării «problemei transnistrene»? Tricolorul? Stema? Imnul? Grafia latină? Mitropolia Basarabiei? Unitatea statală? UE? Relaţiile cu România? Baza militară la Nistru? …, după care, pe final, Moscova va pune pe masa Chişinăului şi principala sa condiţie: federalizarea R. Moldova. După 20 de ani de război rece cu Chişinăul, în care nu a reuşit prea multe, Cremlinul îşi revede tacticile şi nu mai insistă, ca până acum, asupra statutului Transnistriei, ci o ia de la alt capăt al firului, dar cu aceeaşi veche intenţie: refacerea conceptului de statalitate al R. Moldova.
V. Filat se vrea preşedinte. Şi se arată gata, după cum a demonstart-o la Palanca, să facă sacrificii. Asistat de americani. Şi secondat de ruşi. Până aici a fost să fie Independenţei? Sau, va urma?
Dar subiectul nu este unul încheiat, aşa că voi reveni la el, mai ales că avem un precedent trist, în acest sens, în şcolile româneşti din Ucraina. Esenţial, din ceea ce am scris, este altceva, că problema Istoriei Românilor a fost şi rămâne încă un subiect extrem de politizat. O face şi Tiraspolul, şi Comratul, şi Moscova, şi crainicii Moscovei la Chişinău. Deaceea nu e cazul, deloc, s-o facem şi noi. Balticii nu au luat în calcul nicio acuzaţie de-a Rusiei, şi-au făcut statul aşa după cum şi-au dorit şi au crezut că este bine pentru ei să-l facă. Şi azi sunt în rând cu lumea, indiferent de ce au crezut ruşii. Noi veşnic ne temem de «câini». Nu e cazul şi nici nu prea mai avem când să ne tot jucăm de-a istoriile, limba, biserica etc. 20 de ani, nu că e mult, este enorm de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu