O sărbătoare a iubirii

Lumea noastră întreagă, cu toate bunele şi relele sale, nu este decît firul de dragoste suspendat între două miracole: Naşterea şi Învierea Domnului. Amîndouă obligatorii pentru mîntuirea omului. Numai prin dubla umilinţă a Creatorului, întruparea în creatură şi suferinţa pentru creatură, a devenit posibilă reîndumnezeirea omului. Două gesturi de neînţeles pentru noi şi, vorba lui N. Steinhardt, scandaloase: Dumnezeu S-a făcut om, ca să ia asupra Sa păcatele omenirii, şi a acceptat să fie batjocorit şi ucis de om, pentru a ispăşi păcatele omenirii. Două îndurări dumnezeieşti, pentru că s-au făcut prin voia şi cu participarea nemijlocită a lui Dumnezeu. Două fapte divine care fac miezul credinţei noastre. [Fără Naştere n-am fi avut Răstignire şi Înviere, iar fără Înviere nu ni s-ar fi dat posibilitatea mîntuirii.] Două acte de iubire desăvîrşită ale lui Dumnezeu pentru lumea care s-a lipsit de iubirea Sa. Două momente fundamentale, în care Dumnezeu şi-l face părtaş pe om, pentru ca dragostea acestuia din urmă să poată răspunde dragostei divine. Căci numai dragostea împărtăşită e rodnică. 
În dragostea cuminte a Fecioarei Maria îşi găseşte sălaş Pruncul Hristos. Este dragostea plină de credinţă şi deci cea mai mare. 
Înconjurat de dragostea înspăimîntată a ucenicilor Săi îşi varsă sîngele şi biruie moartea Mielul Domnului. Este dragostea plină de recunoştinţă. 
Naşterea Domnului este noul legămînt de iubire dintre Dumnezeu şi om, promisiunea re-naşterii omului întru Dumnezeu. Învierea Lui este pecetluirea acestui legămînt, calea prin care ne naştem în Cer. Dar fiecare drum are un început, iar drumul mîntuirii noastre începe cu cinstirea Naşterii din Betleem. Hristos se naşte, slăviţi-L! 

***

Vă doresc ca bucuria Crăciunului să nu vă părăsească nicicînd, iar anul cel nou să vă fie plin de izbînzi şi dragoste. La mulţi ani!

Librăria-Cafenea-Galerie “Predania” şi-a deschis porţile. Deocamdată numai pentru prieteni

Se apropie Crăciunul şi noi suntem pe cale să terminăm de aşezat cărţile în rafturi şi de scuturat pledurile de pe laviţe. Încăperile încep să ia în sfârşit forma celor prin care ne-am plimbat de atâtea ori doar în gând. Şi dacă lansarea oficială se va petrece undeva în prima jumătate a lunii ianuarie 2013, nu trebuie să aşteptaţi până atunci ca să ne treceţi pragul. 

Dacă ne sunteţi prieteni sau pur şi simplu curioşi să vedeţi ce am pus la cale pe Vulturilor nr. 8 şi nu vă deranjează mici detalii şi stângăcii de început, vă aşteptăm oricând în vizită. Nu avem încă sigla în poartă, covoraşul la intrare şi cuierul în tindă, dar o cafea bună, o carte de răsfoit şi nişte oameni dornici să vă întâmpine cum se cuvine veţi găsi negreşit. Poarta ne e deschisă de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 22.00, iar duminica mai bine ne sunaţi înainte.

Adresa: Str. Vulturilor nr. 8 /  sector 3 / zona Hala Traian

Persoane de contact:
Maria Georgescu / Omul cu informaţiile / Tel: 0746116813
Iulia Macavei / Gazdă cafenea / Tel: 0721656007

Librăria Predania depăşeşte cadrul unui simplu magazin de carte religioasă. Este, dincolo de text, un pretext: un loc de întâlnire între oameni şi cărţi, oameni şi oameni, cărţi şi cărţi. Cărţi vechi, scorojite, răsfoite de nişte degete demult apuse şi cărţi noi, în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul. Căni de ceai ori cafea pentru deschiderea papilelor artistic-gustative. Filme, pânze, tesături, încrustări. Oameni care să dea sens. Cuvinte. Tăceri. Adulmecări.

Rostul Librăriei este de a crea întâlnirea. Întâlnirea cu cartea din raftul bibliotecii, al librăriei, al anticariatului. Întâlnirea cu un prieten, ca să îi spui despre o carte care a schimbat ceva în viaţa ta. Întâlniri în cadrul lansărilor de carte. Întâlniri pe teme arzătoare pentru noi, deopotrivă cetăţeni ai lumii şi trup al Bisericii. Întâlniri pentru grupuri de discuţie şi de studiu cu un spectru tematic larg, de la politică, probleme sociale, la istorie veche şi contemporană, literatură, artă, la studii biblice, patristice, la muzică psaltică, iconografie. Întâlniri la filme, la expoziţii de icoane sau fotografie, la vernisaje de artă. Întâlniri la concerte de muzică autentică, bisericească, populară şi clasică. Întâlniri cu cei mici la ora de povestiri, la care să le citim istorii potrivite înţelegerii vârstei lor despre înţelepciunea lui Dumnezeu şi faptele minunate ale sfinţilor. Aceste întâlniri intenţionează să devină o interfaţă creştină de dezbatere şi discuţie în care creştini din diferite comunităţi bisericeşti să găsească şi să ajungă să recunoască o bază comună de acţiune şi de înţelegere eclezială a vieţii.

O altă intenţie de principiu a acestui demers este cultivarea discernământului în faţa agresiunii de oferte – de consum, de cultură – la care este expus creştinul contemporan. De cele mai multe ori, inflaţia de oferte este lipsită de criterii valabile de alegere şi omul se vede rătăcit într-o mare de produse şi de informaţii. Noi ne propunem să vă oferim cărţi de referinţă, reprezentative, valoroase din toate domeniile culturii bisericeşti şi laice, din spaţiul românesc, balcanic şi european.

În acest sens, fondul de carte este foarte variat. Aici veţi găsi, pe de o parte, operele şi mărturiile Predaniei Bisericii: Scripturi şi cărţi de cult, cărţi de rugăciune, Părinţi bisericeşti, vieţi de sfinţi de la începuturile Bisericii până în timpurile moderne, relatări despre martirii Bisericii, scrieri teologice şi dogmatice, scrieri despre simbolismul Bisericii, despre istoria Bisericii, comentarii scripturistice, înţelepciunea părinţilor deşertului, cărţi despre războiul duhovnicesc, cărţi despre icoane, muzică bisericească şi artă religioasă autentice.

De asemenea, tocmai din dorinţa de a cultiva acest discernământ al alegerii, oferim şi cărţi din predania strămoşească a neamului românesc: carte veche românească, cărţi despre istoria, credinţele şi obiceiurile neamului nostru. Lărgind spectrul ofertei, vă propunem tot ce înseamnă carte semnificativă: literatură clasică, filozofie, sociologie, pedagogie, medicină, gastronomie, manuale, dicţionare etc. Pentru cei mici avem cele mai frumoase basme, dar şi carte catehetică potrivita varstei, povestiri cu tâlc despre sfinţi, Biblii pentru copii, toate frumos ilustrate în tradiţia iconografică a Bisericii. De aceea, spaţiul unei asemenea Librării Predania se cere adecvat acestei intenţii. Atmosfera generală trebuie să fie asemănătoare celei dintr-o biserică, în care toate simţurile să fie atinse - prin icoană, candelă, tămâie şi muzică - şi să ridice mintea de la haosul străzii către gândurile teologice.
Foto: Irinel Cîrlănaru

Mai mare, mai bun? Nu, mai mare şi mai prost

Există un turneu de box neobişnuit numit „Bigger’s Better” ("mai mare = mai bun"), unde combatanţii, proveniţi atît din box cît şi din alte sporturi de full contact, sînt diferiţi ca înălţime şi greutate. Aceste condiţii cresc spectaculozitatea meciurilor. Pînă acum, n-am văzut să fi cîştigat competiţia luptătorul cel mai mare la propriu. Dimpotrivă, primul campion al circuitului a fost boxeurul român Constantin Bejenaru, cel mai scund şi cel mai uşor dintre competitori (1,78 m şi 90 de kg), care şi-a zdrobit adversarii cu artă.

Nu ştiu dacă Victor Ponta, pasionat de fotbal şi automobilism, urmăreşte şi alte sporturi, dar noul său cabinet pare inspirat de prejudecata care a dat numele turnelui de box despre care am făcut vorbire mai sus. Măsurînd ministru cu ministru, constatăm însă că guvernul Ponta II ar putea fi supranumit, cu mai multă întemeiere, "mai mare şi mai prost". 

De fiecare dată cînd ne pricopsim cu un executiv nenorocit, ne spunem că mai rău nu se poate. Şi cu fiecare schimbare de guvern ni se demonstrează contrariul. Aşa au ajuns unii să regrete "epoca" Năstase, sau "epoca Tăriceanu" şi, în curînd, probabil, ne vom aminti cu nostalgie despre guvernele Boc. 

Guvernul Ponta II are 26 de miniştri, dintre care doi sînt şi vicepremieri (Liviu Dragnea, secretar general al PSD, pus sub urmărire penală pentru fraudarea votului la referendumul din vară; şi Daniel Chiţoiu - omul de paie al lui Antonescu), şi un vicepremier fără portofoliu (Gabriel Oprea, cumătru cu Ponta, apropiat grupului de afacerişti Petrache-Bittner-Cocoş şi cunoscut şi ca "şeful mafiei lui Năstase"). În întrega trupa numărăm poate pe degetele de la o mînă persoanele fără tinichele de coadă, dar nici acelea nu sunt puse toate pe domeniile lor de competenţă. Printre cei mai compromişi: Relu Fenechiu (trimis în judecată deja) şi Nicolae Bănicioiu (implicat într-un scandal sexual cu minore).

Pentru supradimensionarea Cabinetului, spre mulţumirea a cît mai mulţi lideri ai USL, s-a operat o despărţirea, pe criterii învăluite în mister, a Educaţiei de Cercetare, a Mediului de Ape şi Păduri, a Bugetului de Finanţe, a Energiei de Industrie şi Comerţ (la care se adaugă o aripă nouă, Competitivitate, sic!). De asemenea, au fost înfiinţate ministere noi, precum cel al Proiectelor de Infrastructură de Interes Naţional (care?, că în bugetul de la anul investiţii nu vor mai fi), cel al Tineretului şi Sportului, cel al IMM-Turism-Mediul de Afaceri.

Un asemenea guvern, şi mătăhălos, deci greoi, şi bolnav, şi stîngaci, va fi făcut K.O., fără îndoială. Nu se ştie deocamdată cînd şi de către cine. Adversarul direct, Opoziţia, nu-i în stare să-i pună probleme. Uneori  însă soarta meciului e schimbată de public sau de arbitru.

La sfîrşit de an electoral

de Răzvan Codrescu

Politic, n-am stat niciodată mai prost în cei 23 de ani de postcomunism: practic, nu avem opoziţie. USL – adică “Marele Roşu” transcarpatin, cu inanita, stupida, penibila şi imunda remorcă pseudo-liberală (plastic numită mai nou, cu poporană fantezie dîmboviţeană, şi “băşina lui Căcărău”) şi cu “Antenele” la înaintare (“Felix e cu noi!”) – are o majoritate discreţionară la toate nivelurile şi nu-i rămîne de rezolvat, pro domo, decît problema Cotrocenilor (unde zilele lui Băsescu sînt atît de numărate încît mai multe gazete centrale îi ţin deja AMR-ul). Ungurii (UDMR), pentru prima oară, se simt ei înşişi inutili şi derutaţi pe scena politică românească. PP-DD, ce trece drept principalul beneficiar dintre outsider-i, jubilează marginal, cu orgasme oteviste de paradă mîrlănească. De PDL s-a ales praful (şi stă să se aleagă şi pulberea, cu un scurt răgaz de sărbători), iar gluma nesărată numită ARD îşi linge rănile cu distincţie intelectuală (şi, desigur, cu ferm patos… anti-legionar). Singurul care s-a scos, cît de cît, este Mihai Răzvan Ungureanu (care a nimerit Parlamentul cu instinct de utecist), marţafoiul de serviciu rămînînd Mihail Neamţu (bătut măr la el acasă – Arad – de o mînă de agramaţi de pe aiurea, dar şi din propriul anturaj portocaliu). Nu spun ca Bacovia (Dumnezeu să-l ierte!), ci invers: “Mi s-au îndeplinit toate profeţiile politice, sînt nefericit”… Mai prin primăvară (cînd nu exista ARD, ci doar cîteva premise ale sale) scriam, vorbind despre “Pseudomorfozele contemporane ale dreptei”: 

“Cele două formaţiuni fantomatice ieşite mai recent de sub pulpana preşedintelui Băsescu, FCD (Fundaţia Creştin-Democrată) şi NR (Noua Republică), mai degrabă tolerate decît agreate de «greii» partidului, sînt încă departe de a reprezenta o alternativă viabilă sau de a determina vreo metanoia înăuntrul acestuia. Mai mult decît atît, lucrurile se îndreaptă spre un dispreţ tot mai făţiş al naţionalului, ceea ce este incompatibil cu o autentică poziţie de dreapta, oricîte bune intenţii s-ar afla în subsidiar. Dreaptă antinaţională (ca şi dreaptă antitradiţională) nu poate exista decît în imaginarul vînzătorilor de fantome. […]

Rămîne de văzut ce şi cît va ieşi din aventura novatoare a d-lui Neamţu, mai ales că impresia mea este (s-ar prea putea să mă înşel – şi mi-aş dori-o sincer) că deocamdată a reuşit să-şi facă mai mulţi duşmani decît prieteni. Dar cînd n-a avut dreapta duşmani şi stînga… «tovarăşi de drum»? […]

Un semn al secătuirii «celulei româneşti», corelativ cu pierderea încrederii în propriile valori, este şi neputinţa de a mai crea forme noi şi viabile ca răspuns la realităţile complexe ale momentului. Paralizia spiritului creator se resimte în toate domeniile vieţii publice, de la cultura înaltă şi pînă la negoţul de dugheană. În plan politic, românii nu au reuşit, în peste 20 ani de postcomunism, să creeze nici măcar un singur partid de opoziţie capabil să se măsoare eficient şi credibil cu hidra neo-cripto-comunistă. Politica românească s-a cîrpit penibil fie din reziduurile vechiului partid comunist, fie din reziduurile uzatelor «partide istorice», peste care s-a adăugat lustrul imitativ al unor «modele» occidentale străine de pulsul realităţilor noastre curente. Tot ce s-a încercat în altă direcţie a sucombat în stadiu de făt. Tentativele (parţial tot mimetice) de constituire, pe segmentul mereu neocupat al dreptei, a unui partid «conservator», «popular» sau «creştin-democrat», mai ales după anul 2000, n-au ajuns nici măcar la modestul stadiu atins, pe linia aşa-zisei «sinteze liberal-conservatoare», de defuncta Uniune a Forţelor de Dreapta […], România părînd căzută ireversibil sub blestemul lui «n-a fost să fie» (care mă tem că nu-i decît expresia idiomatică a nevredniciei prefăcute în fatalitate). Vom vedea curînd şi dacă NR va fi acea salvatoare «Albă-ca-Zăpada» sau doar visul psihanalizabil al celor şapte pitici…”.

A fost visul celor şapte pitici, din care a lipsit tocmai… Albă-ca-Zăpada. Un vis cu elemente de coşmar (de care nu scapi nici dacă arăţi… usturoiul). În continuare, rămîne mai totul de făcut şi mai nimeni în stare să facă. Cît despre Europa, ea începe, instinctiv, să-l aibă mai drag pe Ponta (pocăit din mers şi perfect servit de deriva Matelotului – al cărui cîntec sună tot mai fals, atît la proră, cît şi la pupă), mai degrabă uşurată că a scăpat de nişte neproductive puseuri de dreapta „la porţile Orientului”. (Continuare)

Călătorie "Formula As" pe vechi urme româneşti în Alpii Dolomiţi

CIASA VALACIA

Ai putea jura că sunt româneşti! Case din lemn, vechi de sute de ani. Deşi nu mai locuieşte nimeni în ele, sunt păstrate şi venerate ca dovezi ale unui trecut fabulos, rătăcit în memoria timpului .

Cătunul Misci

Cu degete groase şi tăbăcite scoate o ţigară din pachet şi o aprinde calm. Privirea i se ri­dică, odată cu primul fum, peste acope­rişuri, plu­tind peste verdele dealurilor, peste vârfurile brazilor şi afundându-se o vreme în albul munţilor, acoperiţi de o pulbere subţire de nea. Toamna e abia la început, nici n-au prins a se îngălbeni frunzele copa­cilor, dar iar­na şi-a tri­mis deja avan­­garda în Alpii Do­lo­miţi. Poa­te la asta se gân­deşte, cu pri­virea îm­pot­molită pe vâr­fu­rile în­zăpezite, Ci­rillo Clara. Aşa cum stă în mij­locul drumu­lui, cu cămaşa în ca­rouri şi pă­lăria din fe­tru verde tra­să uşor peste ochi, pare nehotărât în­cotro s-o apu­ce: în jo­sul drumu­lui, spre bise­rica înaltă, cu turn, care ob­turează ori­zontul, spre cas­telul mă­reţ, ca­re stră­juieşte ca­pătul de sus al locali­tăţii San Martin de Tor, sau mai bine să intre în pizzeria în faţa căreia pare că s-a înveşnicit tră­gând din ţigară. Un ceai fierbin­te, cu rom, ar fi numai bun pe o vreme aşa de pâcloa­să şi ume­dă. Dar până să se de­cidă, i-o luăm îna­inte. Îi spunem bună ziua, cine suntem şi de unde ve­nim, şi-l ru­găm să ne răspundă la o în­tre­bare pentru care am străbătut jumătate din Eu­ropa:
- Ştiţi să fi trăit vreo­dată prin locurile aces­tea vlahi? Velşi, volci, va­laci...
Omul ne priveşte uimit, apoi răspunde de parcă s-ar fi trezit din vis.

- Valaci? Cândva a fost plin de valaci aici. Cât vezi cu ochii, în toate satele astea din munţi.
- Valacii erau ladini?
- Da, erau ladini, dintr-un neam foarte vechi. Există multe văi, păduri şi localităţi care se cheamă Valacia. Şi multe case. În majoritatea satelor de pe Val Badia există case cu numele de Valacia. Case vechi, de sute de ani. Locuitorii lor au murit, dar numele a rămas. Aici, la noi, în satele ladine din munţi, casele poartă numele celor care le-au construit. Strămoşii. Cei dintâi.
- Ne puteţi duce la un valac?
- Ultimul om din casa Valacia, aflată în satul meu, a murit. Am fost coleg de şcoală şi prieten cu el. Dar vă pot arăta casa în care a trăit, precum şi alte case Valacia. Sunt la câţiva kilometri de-aici. Exis­tă un cult pentru vechile case Valacia. Ni­meni nu le dărâmă până ce nu vor muri de la sine, îmbă­trânite de timp. E o mândrie pentru noi să existe. Ele arată vechi­mea. Neamul. Tradiţia. Dacă vrea cineva să înalţe o casă nouă, o ridică alături. Nu se atinge nimeni de casa ve­che. Ea reprezintă viaţa tuturor celor ce au vie­ţuit în ea. Un motiv de mândrie şi de res­pect. Cine strică o casă veche e atins de bles­tem.

Îi spunem lui Cirillo că şi la noi, în România, există vlahi. Că adevărata patrie a vlahilor este în Munţii Carpaţi. Valahia Mare. A auzit vreo­dată pe cineva vorbind despre ea? Despre nişte rude îndepărtate din Europa de răsărit? N-a auzit. El ştie doar despre valacii din Dolomiţi, dar po­ves­tea noastră i se pare interesantă, şi când îi pro­pu­nem să ne fie călăuză într-o călătorie pe la ve­chile case Valacia, acceptă bucuros. Îşi dă pălăria pe spate, îşi mai aprinde o ţigară, şi ochii albaştri-albaştri îi strălucesc. (Între două fumuri trase adânc în piept, glumim şi îl întrebăm pe Cirillo dacă nu cumva numele lui adevărat e Chirilă. Râde şi dă din cap. Poate că da, Cirillo vine de la italieni.) [Continuare]

Casa Valacia din Longiaru - Campil.

Casa Valacia din Lagoscel.

Din aceeaşi serie, vă recomand şi reportajele: 

Urme româneşti în Alpi - LADINIA, patria mea

Pe aici nu se trece! "Regolele" ladine şi obştile noastre

VALACIA - Muntele păstorilor pierduţi

O istorie scrisă cu inima: ÎNTOARCEREA VLAHILOR

Naşterea Domnului pe înţelesul copiilor

„Hristos se naşte!” – o apariţie editorială din catalogul editurii Predania - istoriseşte întruparea şi naşterea Domnului într-o carte pentru copii ilustrată, cu versuri inspirate din predania Bisericii.
Nu în fraze complicate – ci în versuri simple şi ritmate, care ajung mai uşor la sufletul copilului şi care caută să dăruiască neatinsă poezia Crăciunului. Nu în desene naive, ci în imagini de inspiraţie bizantină, care respiră nobleţea şi profunzimea icoanelor. O carte care vorbeşte fiecărui copil despre Taina Crăciunului.

Cartea poate fi găsită începând cu luna decembrie în reţeaua magazinelor Inmedio, în format standard cu ilustrații la preţul de 10 RON.

Prin cartea de faţă, îţi oferim un model tridimensional şi interactiv al Naşterii lui Hristos. Copilul tău poate îmbina personajele din carte fără să aibă nevoie de foarfecă sau lipici! Povesteşte-i copilului ce înseamnă Crăciunul şi îndeamnă-l să deseneze pe carte, alături de darurile Magilor, şi darurile sale pentru Sfântul Prunc. Citeşte-i din Sfânta Scriptură despre Naşterea Mântuitorului şi alcătuiţi împreună textele rostite de personajele noastre. Odată asamblată peştera, o poţi desprinde din carte şi aşeza acolo unde doreşti. Bucură-te împreună cu copilul tău de amintirea celei mai minunate naşteri – Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Cartea poate fi găsită începând cu luna decembrie în reţeaua magazinelor Inmedio, în format tridimensional interactiv la preţul de 19 RON.

Alegerile parlamentare 2012 şi interesul naţional

de Bogdan Munteanu

Rezultatul final al votului confirmă ceea ce se anticipa în ultimele luni, adică o victorie zdrobitoare a USL. Cum s-a ajuns aici? A fost oare vorba de o populaţie matură din punct de vedere civic, politic şi naţional, care a votat cu luciditate, în deplină cunoştinţă de cauză, în favoarea rocadei la putere? Mai degrabă nu. Greşelile politice din ultimii ani ale guvernelor pretinse de dreapta au fost judecate în foarte mică măsură prin prisma unor argumente raţionale. Cei care au făcut-o, mai degrabă au absentat de la vot decît să voteze cu eterna caracatiţă neocomunistă, ale cărei braţe s-au încolăcit peste România încă din decembrie 1989. Căci îndată după acel moment s-au coagulat structuri şi grupuri de interese care au sabotat în permanenţă o evoluţie înspre normalitate şi purificare morală a societăţii româneşti.

Alegerile au fost cîştigate mai ales de către aceste structuri, cărora adversarii nu le-au găsit un antidot pe măsură. A fost vorba de o constantă manipulare mediatică, otrăvită, vulgară şi mincinoasă, de spălare a creierelor, asemeni unei picături chinezeşti, dusă de televiziunile şi ziarele lui Dan Voiculescu. Adică ale „capului“ actual al acestei caracatiţe, cel mai influent om al acestor structuri. Arme de luptă contra lor ar fi existat, dar ARD a preferat cantonarea într-o pasivitate totală. Mesajul acestei pseudo-drepte a fost slab, fără vigoare şi forţă de impact şi a fost taxat ca atare de un electorat dezamăgit şi intoxicat de antene.

Merită să ne amintim de un incident care a făcut valuri la vremea sa. Cu prilejul lansării candidaţilor ARD, Mihail Neamţu, inteligent şi cu spirit de pătrundere (păcat că nu şi dotat cu un caracter pe măsură), a încercat imprimarea unei linii mobilizatoare, de trezire a unor energii cu substrat naţional, invocînd îndemnul poetic la demnitate şi acţiune al lui Radu Gyr. Din păcate, a fost pus la punct foarte repede de cei care “monitorizează” naţionalismul românesc. Tot elanul iniţial al acestei tentative de  “ridicare” la lupta electorală a cît mai multor indecişi s-a frînt extrem de rapid. M. Neamţu a fost silit de îndată să se delimiteze, lovind în persoana lui Radu Gyr într-un mod complet lipsit de onoare. Chiar dacă în acelaşi timp i-a apărat versurile (cu o voce mai puţin convinsă), le-a golit astfel de puterea lor mobilizatoare. S-au delimitat de asemenea de această linie, spre ruşinea lor chiar înaintea lui Neamţu, şi ceilalţi lideri ARD: Blaga şi Ungureanu. Astfel, apelul la resursele de verticalitate şi elan ascunse în spiritul naţional, această temă aparţinînd prin excelenţă dreptei autentice, a fost lăsată exclusiv pe mîna demagogiei USL. Adică a escrocilor şi impostorilor, care au deformat-o şi au manipulat-o în interes propriu, fără teamă de concurenţă pe acest teren.

A fost un factor important în hotărîrea deznodămîntului bătăliei politice din decembrie 2012. Mediile (televiziuni, ziare) opuse USL au pedalat pe tema “raţională” a orientării pro-vest, a integrării europene, de parcă acest fapt ne-ar ridica prin el însuşi din punct de vedere naţional, civic şi economic, în lipsa oricăror eforturi proprii. Mesajul astfel transmis a fost lipsit de o rezonanţă mai profundă.Căci tocmai factorul naţional (aici ignorat) este cel în stare să declanşeze energii mobilizatoare în lupta cu forţele dezagregării, demagogiei şi manipulării, sau puteri constructive în edificarea unui stat sănătos. Aşa au cîştigat în trecut alegerile forţele de dreapta din Polonia sau Ungaria. La noi însă o asemenea dreaptă nu a reuşit să se coaguleze în mod semnificativ. O contribuţie importantă, dar nu exclusivă,  pentru această stare de fapt o au aici aceleaşi „structuri“ de care am amintit mai sus, printr-o strategie sistematică de diabolizare a dreptei autentice. Cealaltă cauză ar fi lipsa unui discurs adaptat vremurilor actuale, care să beneficieze pe deasupra şi de o răspîndire adecvată pe o scară largă. Adică un mesaj care să denote în acelaşi timp atît capacitatea de depăşire a formelor de tip epigonic, cît şi continuarea indubitabilă, organică, a unui spirit autentic izvorît din tradiţia românească, a spiritului luptătorilor şi martirilor neamului nostru. Paşii care s-au făcut pînă acum nu au reuşit să meargă suficient de departe. Se merge înainte, dar prea încet. 

Cît de fals a fost însă “naţionalismul“ USL s-a văzut prin declaraţia lui Victor Ponta imediat după anunţarea rezultatelor: supunere faţă de înaltele porţi euro-atlantice şi negocierea participării la guvernare a UDMR, chiar înainte de a fi siguri că acest partid va atinge pragul parlamentar. Dar nimic nu mai e de mirare pentru cine e familiar cu mitomania şi demagogia cuplului dintre un plagiator şi un chiulangiu. Acest duet e scos în faţă pentru a dirija destinele României în perioada următoare în conformitate cu interesele centrului de putere care i-a propulsat în arenă. Orice declaraţie a lor trebuie privită cu circumspecţie şi nu ne putem aştepta de la ei la urmarea fermă a unei linii predictibile şi principiale, ci exclusiv la vînarea  interesului propriu sau al structurilor de care sînt ombilicaţi. Dacă în lunile dinaintea alegerilor ei atacau partidul maghiarimii şi Europa, acum vor începe să le curteze cu asiduitate. Tot ce au urmărit e, se pare, să acapareze ei dreptul de a deveni „guvernator“ al provinciei europene numită România, deşi înainte îi acuzau pe ceilalţi de exact aceste atitudini. Miza pare a fi supravieţuirea şi consolidarea structurilor care acum au repurtat o victorie de etapă.

Preşedintele Băsescu, adversar al acestor structuri, deşi teoretic neimplicat în lupta electorală, a dat dovadă de mai mult spirit combativ decît ARD. S-a luptat pînă în ultima clipă, prin declaraţii de presă periodice, inclusiv în preziua alegerilor, îndemnînd la vot şi la alegerea direcţiei spre vest, spre Europa, identificată cu interesul naţional. Dar fără succes, după cum se vede. Pe de-o parte, pentru că mulţi din votanţii de acum au pus ştampila din ură la adresa sa, popularitatea sa din trecut fiind de mult expirată. Pe de altă parte, pentru că interesul naţional ţine în principiu de ceva mult mai profund. El nu se poate reduce doar la atît, să se rezume la aşteptarea ca UE, adică o instanţă externă, să facă ordine la noi în ţară. Aceasta trebuie s-o facem noi înşine, prin însănătoşirea moralei publice, iar nu prin veşnicul apel la străinătate. Românii nu rezonează la un mesaj de tip raţional „salvarea vine dinpre occident“ sau „interesul naţional este integrarea României în structurile occidentale“. Ce semnificaţie mai are atunci cuvîntul „naţional“, dacă ne căutăm salvarea în mod pasiv, în simpla apartenenţă la construcţii politice sau militare supra-naţionale? Da, linia de politică externă actuală trebuie să fie pro-occidentală. Fermă şi corectă, iar nu duplicitară, cu un “plan B” secret, de joc paralel la capătul celălalt, oriental, al geopoliticii. Dar în acest context e important cum ne apărăm interesul naţional, înţeles în mod mai profund, ca păstrare a fiinţei noastre naţionale şi spirituale, în ciuda acestei orientări externe de la care nu ne putem sustrage fără consecinţe mult mai nefaste. (Continuare)