duminică, 30 noiembrie 2014

Dialog în pridvor cu Cristian Filip

Vă recomand un interviu cu un convertit, apărut în Formula As. Cum a început să trăiască ortodoxia și ce face în numele ei și pentru România unul dintre cei mai activi lideri de organizații din societatea civilă creștină, Cristian Filip. 

# ”- Cel puţin o dată, mi-a răspuns Dumnezeu atât de repede că m-a copleşit. Într-o iarnă, s-a stricat instalaţia de încălzire a unei case din aşezământul de la Valea Plopului, casă în care locuiau 18 fete cu pro­bleme de sănătate mintală. Noaptea erau minus 20 de grade şi bietele fete plângeau de frig. Când am aflat, am început să-mi sun prietenii şi cunoştinţele, ca să punem mână de la mână şi să rezolvăm proble­ma. În mod incredibil, n-am găsit nici un sprijin. După două zile de dat telefoane, văzând că nu rezolv nimic, am căzut în ge­nunchi şi m-am rugat la Maica Domnului. Atunci am simţit pen­tru prima da­tă cum ar­de rugă­ciu­nea în mi­ne. Nu ceream ceva pentru mine, dar mă rugam cu disperare. A doua zi, a venit la mine la birou un om pe care nu-l cu­noşteam, să fa­că o do­naţie pentru Fundaţie, fără să ştie de necazul de la Va­lea Plopului. I-am ce­rut îngăduinţa să fo­lo­sesc banii, 2000 de euro, pentru încălzi­rea casei. Atunci mi-a mai dat 2000 de euro. Aşa am făcut o lu­cra­re care funcţionează şi astăzi.”

# ”- De mai multe ori, dar o dată am avut şi certitudinea că Părin­tele Arsenie ve­ghează asupra mea şi a fami­liei mele.Tatăl meu s-a îmbolnăvit şi a suferit mult timp, iar anul acesta a trecut la Domnul. Nu era un om credincios şi nu mergea la biserică. Am reuşit să-l conving să se spove­dească, iar părintele du­hov­nic l-a şi îm­păr­tăşit cu puţină vreme înainte de moar­te. Du­pă ce s-a împărtăşit, s-a transformat în mod uluitor. A căpătat o seninătate şi o înţelepciune ca marii duhovnici. Noi, familia, nu-l mai recunoşteam. A lucrat în el harul lui Dum­nezeu. Avea şi anumite viziuni. Mi-a spus că, din când în când, îi apare pă­rintele Arsenie Boca. L-am întrebat: "Şi ce face pă­rintele?". "Are grijă de noi" - mi-a răspuns. "Şi unde îţi apare?". "E şi acum cu noi, stă pe scaunul acela". Spre finalul chinurilor sale, eu organizasem un pe­lerinaj la Mânăstirea Sâmbăta de Sus şi un simpo­zion despre Părintele Arsenie Boca. Dar tata intrase într-un fel de comă, nu mân­ca, nu vorbea, nu deschidea ochii de câteva zile şi ne aş­teptam să moară oricând. Aşa că mă frământam ce să fac. Era obligatoriu să merg şi eu, ca organizator, la Sâmbăta, dar nu puteam să-l las pe tata. Mă frămân­tam, cu gândurile astea, la căpătâiul său, când, brusc, el a deschis ochii şi mi-a spus doar atât: "Părintele Arsenie Boca este cu adevărat sfânt! Mergi liniştit". Atât. Nu l-am întrebat nimic, iar el a căzut din nou în somn. Am plecat împăcat. A doua zi, pe seară, am primit telefon că tata trecuse la cele veşnice. Durerea despărţirii mi-a fost alinată doar de speranţa că are grijă de el părintele Arsenie, şi dincolo.”

# ”- Sufeream de o boală cu o manifestare foarte gravă, eram distrus, nu mă puteam concen­tra, slăbi­sem enorm, iar medicul în grija căruia eram şi care îmi dăduse până atunci numai me­dicamente naturis­te, mi-a spus că trebuie să încercăm şi cu me­di­ca­mente de sinteză, chi­mice, că altă şansă nu am. Am hotărât însă să nu iau acele medica­men­te. Mi-am asu­mat riscurile. Nu ştiam cum o s-o scot la capăt, dar m-am lăsat în grija lui Dumnezeu. Şi El nu m-a părăsit. Am or­ganizat aici, în Bu­cu­reşti, o conferinţă cu ultimul partizan antico­munist din Bu­­covina, Gavril Vata­ma­niuc. Şi la acea conferinţă, un călu­găr mi-a spus că mă pot vindeca prin ali­mentaţia Părin­te­lui Ghelasie de la Frăsi­nei. Am citit cărţile de medicină isihastă ale Părinte­lui Ghe­la­sie şi am început să mănânc după acel regim. Tot atunci, am aflat de sucurile de legu­me, pe care am înce­put să le con­sum re­gu­lat. În trei luni m-am vindecat.”

Citiți textul integral aici!


Demostene Andronescu, ”Peisaj lăuntric”. Versuri, ediţia a III-a

Testamentul liric al unui mare mărturisitor, dar şi al unei întregi generaţii martirizate: Demostene AndronescuPeisaj lăuntric. Versuri, ediţia a III-a, cu o prefaţă de Claudiu Târziu şi o postfaţă de Răzvan Codrescu, ilustraţii de Cristina Stratulat, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Piteşti, 2014, 187 pagini (preţ de librărie: 18 lei noi).


UN PARADOX BINECUVÂNTAT 

Demostene Andronescu este numele unui paradox. Nu-i entuziast, dar transmite entuziasm. Crede în atotputernicia lui Dumnezeu, dar, la o adică, se pune cu Dumnezeu: Îl ia la întrebări, Îl amenință sau se preface că-L ignoră.
Prezența lui Demostene Andronescu este afectuoasă, ocrotitoare, melancolică până la devitalizare, dar manifestarea în scris îi este energică, viguroasă, combativă, chiar și atunci când își învăluie textul în metafore de catifea și eufemisme mătăsoase. Proza sa politică sau memorialistică este pe alocuri poetică. Poezia îi este și manifest, și document, și cântec.
Când l-am citit prima oară, nu-l cunoșteam. După nerv și iscusință, mi l-am imaginat ca pe un tânăr revoluționar, școlit în buna tradiție a culturii clasice. Nu, Demostene Andronescu nu-mi părea un luptător pentru răsturnarea unui sistem, ci unul care vrea reașezarea vieții noastre naționale în făgașul ei natural. Scria pe atunci articole în excepționala revistă sibiană Puncte cardinale. M-a entuziasmat. Scrierile lui puteau da foc lumii, pentru a o restaura din propria cenușă, pe temelii mai sănătoase.
Mai târziu, i-am descoperit și poezia. Am înțeles atunci că un soldat poate locui firesc într-un poet. Și m-a cuprins o mare bucurie. Descoperisem unul dintre marii poeţii ai temniţelor comuniste. Nu unul care se lamenta, ci unul care se revolta, care își adâncea rănile pentru a simți gustul durerii, al umilinței și al căderii până la capăt, pentru ca din fundul iadului să se înalțe, cu o forță inimaginabilă, până în buza Cerului, până în ochiul Domnului, până în inima Lui.
În sfârșit, Pronia a făcut să ne întâlnim față către față. Era un septuagenar ca un brad, cu statura înaltă și dreaptă, cu părul perfect alb, cu o lumină ușor tristă pe chip și cu un zâmbet copilăros agățat de ridurile gurii. Mi-a strâns mâna cu încredere și cu putere, cum o face și acum, la 87 de ani. Mi-a vorbit îndelung, cu răbdare și căldură, mi-a recitat minute în șir din poeziile sale sau ale altor foști deținuți politici. M-a cucerit definitiv. Cu sinceritatea, cu puterea de evocare, cu optimismul eshatologic, disimulat sub un surâs dezamăgit, cu dragostea sa de oameni, de țară și de Dumnezeu.
De atunci, am căutat să-i fiu în preajmă din când în când. Pentru că, dacă nu mă pot molipsi de blândețea și înțelepciunea sa, măcar un timp, fie și foarte scurt, văd lumea în culorile poeziei sale.
Abia după foarte mulți ani, am îndrăznit să-l rog să coborâm împreună, pe treptele unui dialog duhovnicesc (pe care îl puteți citi în Addenda acestui volum), până la rădăcinile poeziei sale, în temnițele de piatră și sânge ale tinereții lui, din care răsar și astăzi mlădițe noi. A acceptat ușor și l-am văzut atunci, pentru prima dată, în celula neagră de la izolare, din Penitenciarul Aiud, sau în camera supra-aglomerată de la Jilava, ungându-și rănile, potolindu-și foamea, adormindu-și disperarea cu poezia. Din poezie și-a luat puterea de a supraviețui, ca din împărtășirea cu Sfintele Taine. Necuprinsul divin a încăput, miraculos, în poezia lui Demostene Andronescu. Și pentru că Dumnezeu este viață, poezia i-a dat viață. Dar și el și-a pus toată viața în poezie. "Fără poezie aș fi murit", mi-a mărturisit.
Poezia i-a fost și rugăciune deținutului politic, atunci când nu se mai putea ruga. Și rugăciunea a luat forma poeziei. Iar Dumnezeu "S-a hrănit" cu poezia lui.
"Poezia ţâşnea uneori ca dictată de cineva. Atunci am înţeles ce-a vrut să spună Arghezi, că e o deosebire întreslova de foc, cea care e inspirată, şi slova făurită, cea la care migăleşti" – mi-a dezvăluit, cu altă ocazie.
Însă poetul tot poet, nu a păstrat egoist poezia numai pentru sine, ca pe o prețioasă sursă a vieții, ci a împărtășit-o camarazilor de închisoare, sperând că va fi și pentru ei apă vie. Iar pentru unii a fost, la fel cum le-a fost și poezia altor mari poeți ai temnițelor comuniste.
În ascuns, a nădăjduit și că va apuca să-şi vadă poezia tipărită. Din pură plăcere estetică, făcută sieși și altora. Din păcate, nu a reușit să memoreze toate cele câteva sute de poeme pe care le-a "scris" în memorie (știm bine că pușcăriile comuniste nu erau tocmai case de creație, deci nu îngăduiau creionul și hârtia). A scos totuși din temniță, în tainița minții lui, vreo sută de poeme splendide, pe care le-a reunit în acest volum, alături de alte câteva, create ulterior.
Aceste poezii au mai apărut între copertele unor cărți, dar Demostene Andronescu le-a dorit într-o nouă și definitivă ediție, revăzută și adăugită. Ca un fel de testament liric. Pentru că spune că a îmbătrînit. Nu-l cred; mai degrabă se alintă. Este mai tânăr ca mulţi dintre noi, prietenii săi născuţi cu câteva decenii mai târziu decât el. Este un om în care şi-a făcut culcuş o lumină de Sus, care îl face nemuritor. Iar nemuritorii nici nu îmbătrânesc. Vârsta sa ne arată numai cât de mult a trecut timpul peste noi ceilalți, care ne mai încălzim la flacăra poeziei lui și ne rugăm cu versurile sale. 

Claudiu Târziu


Volumul poate fi achiziționat direct
de la Fundația Sfinții Închisorilor,
la numărul de telefon 0248/265.318,
și online, prin vânzătorii specializați.
Pentru mai multe detalii vizitați  

marți, 25 noiembrie 2014

Poem despre altcineva


Plânsul a țâșnit cu forță din viscere. Ochii nu i s-au mai putut împotrivi. Un pictor iscusit i-ar fi surprins atunci, cred, lumina lichidă care, ieșită de sub pleoapele ușor strânse, prindea a-i acoperi mai întâi chipul, apoi și trupul, ca într-o aură. Lacrimile îi curgeau necontenit, nu de durere, nici de bucurie, ci pentru că în el nu mai era loc pentru nimic în afară de bătăile inimii. Clare, rare, puternice, precum limbile unor clopote funerare.
Nu era toamnă, nici alt anotimp. Era timpul melancoliei.
În coșul pieptului său își făcuseră cuib regretele. Pentru visul în care zbura fără aripi și pe care nu-l mai visa. Pentru fata desculță, îmbrăcată în rochie de borangic alb, care îl lua uneori de mână, în serile de vară, ca să se plimbe pe dealuri mirosind a șofran și scorțișoară, deci pentru  femeia aceea cu trup de abur, care nu-i mai ieșea în cale de ani și ani. Pentru ”cea mai frumoasă toamnă”, care fusese o dată, de două ori, de trei ori și care se dovedea o iluzie atât de istovitoare încât era cu neputință să o mai trăiască. Pentru cuvintele pe care  le-a ajutat să nască povești vesele și triste, iar ele l-au uitat…
Micile păreri de rău se agitau în cuibul lor, mereu flămânde și tot mai bătrâne, amenințând să-și sufoce gazda. Și-atunci bărbatului i se dezlega plânsul. Dacă n-ar fi fost plânsul acela abundent, tăcut și fierbinte, care să-l spele până în măduva oaselor, gândurile lui cele mai negre ar fi devenit fapte.
Apoi, melancolia trecea, așa cum luna Mai lasă locul lui Iunie, ori Noiembrie lui Decembrie. Simplu, firesc, previzibil. Căci așa cum nu există un motiv pentru care să fie primăvară, vară, toamnă și iarnă, tot așa nu există nici un motiv pentru melancolie. Și la fel cum aștepta fiecare anotimp, tânjea și după melancolie. Avea nevoie de sfâșierea aceea, care numai în aparență era explicabilă prin lăcomia și ferocitatea regretelor lui. Avea nevoie de un dor fără obiect, de o cădere fără speranță, de un delir fecund, pentru a ieși din captivitatea unei realități superficiale și pentru a se întoarce în sine.
Când așteptarea începea să doară, orice bucurie îi era învăluită în voaluri groase, orice bine care îl vizita era ținut la ușă, orice dragoste îl amenința. Toate acestea îi stricau singurătatea și liniștea, fără de care melancolia ar fi amânat să se reinstaleze în arterele lui, în sclipirile lui de gând, în gesturile, privirea și respirația lui.
În așteptarea încordată, fiecare răsărit, fiecare apus, fiecare alunecare de frunză uscată de pe creangă, fiecare pas grăbit în noapte, fiecare gură de vin roșu, fiecare clapă de pian apăsată trist, fiecare pagină de carte întoarsă fără grabă, fiecare strângere de mână mai caldă, fiecare avea un rost. Toate rosteau numele melancoliei, într-o incantație mută, interioară, dar nu mai puțin pătimașă decât un urlet. Altminteri, el nu i-ar fi spus niciodată pe nume melancoliei cu glas tare. Ar fi riscat să o sperie sau chiar să o piardă definitiv. Știa sigur asta, pentru că ei doi semănau atât de mult.
Într-un târziu, melancolia se lăsa ademenită și îl lua în stăpânire. Pentru un moment, el era fericit. Începea să trăiască din nou. Însă, curând, inima lui își preschimba dangătele de bucurie în bătăi în dungă, pentru ca, într-un final, să sune a jale. Semnul despărțirii.
Toate acestea nu le-a povestit nimănui. Oamenii nu l-ar fi înțeles, s-ar fi speriat de el și poate l-ar fi lăsat pentru totdeauna în capcana melancoliei.
Ar fi vrut să transmită ”boala” lui într-un poem. S-a temut că și acesta l-ar fi trădat. Totuși, melancolia se cerea mărturisită, pentru a-l elibera de tirania ei. Și-atunci a scris un scurt eseu poematic la ziar, ca pe o istorioară despre altcineva.

***

Era toamnă, sau alt anotimp. Unul al melancoliei, pe care îl trăiam singur.


CLAUDIU TÂRZIU
(Formula As nr. 1143/ 
23-27 noiembrie 2014) 

Gînduri despre inimă

Dacă respect nu e, prietenie nu e

Prietenia este o formă de dragoste în care respectul suplinește pasiunea.Philia nu subzistă fără prețuire, așa cum eros nu durează fără înflăcărare. În absența dorinței, eros poate deveni philia. Fără admirație, philia dispare pur și simplu, nu cunoaște trecerea în altă treaptă a iubirii. 

* Evident, nu e de ajuns respectul pentru o prietenie, dar este esențial. Și, desigur, respectul este prezent deseori și în iubirea pasională, dar nu e obligatoriu.

Ochiul bun și ochiul rău

Știm cu toții că nimeni nu e perfect, dar majoritatea covîrșitoare vedem în ceilalți prioritar greșelile și neîmplinirile, nu calitățile și binele pe care îl fac. Și judecăm. De aceea, pacea dintre noi este mai degrabă un deziderat decît o realitate. Avem parte mai mult de armistiții.

Fotografii

Pe măsură ce ne îndepărtăm cu inima unul de celălalt, ni se urîțesc și chipurile. Sau așa ni le vedem unul altuia.  

Unor "amici"

Egocentrismul este calea sigură spre Iad. Iar disimularea acestuia sub masca generozităţii şi a jertfei pentru ceilalţi este împieliţare a Răului. 

Dilemă


Se spune, nu fără temei, că nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită. Dacă eşti creştin, asumi acest risc. Problema apare cînd lista celor care îţi plătesc binele cu rău se lungeşte peste limitele răbdării tale. Şi-atunci? Să nu mai faci binele?

PS: 
Iar cînd cei care răzbună orice bine pe care li-l faci sînt "din Biserică", dilema capătă accente dramatice.



Perspectivă


Fericirea îmi pare superficială, chiar dacă strălucitoare şi efervescentă. Suferinţa este profundă, în sensul că sondează adîncimile nebănuite ale sinelui. 

Sfinţi, mucenici şi eroi (Unii umblă încă printre noi)

Cînd sufăr, mă gîndesc că suferinţa mea e jucărie faţă de a lor. Cînd sînt nedrepăţit, ştiu că nedreptatea făcută mie este neglijabilă faţă de nedreptatea îndurată de ei. Cînd sînt trădat, mă mîngîi că trădarea mea nu înseamnă nimic pe lîngă trădarea lor. Dar raţiunea nu poate smeri inima. Numai inima însăşi, trecută prin suferinţe, nedreptăţi şi trădări ca ale lor, s-ar putea îmblînzi. Şi atunci ar izvorî din ea numai dragoste.

Un adevăr

Îi spui omului adevărul, iar el se supără că ai dreptate. Chiar şi atunci cînd adevărul îl ajută. Omul majoritar urăşte să-l zdrunici în "credinţele" sale. El nu are nevoie de lămuriri, ci de confirmări care să-l legene în amăgirea sa. Iată un adevăr vechi de cînd lumea, pe care nu încetăm să-l redescoperim.

Gînd despre dor

Dorul este un dar de la Dumnezeu. Teodor.
Fără dor nu am şti că iubim, poate nici că trăim, şi am uita că vom muri.


Probabilități

Cînd ceva începe bine, dar se termină prost, e ghinion. Cînd ceva începe bine și se termină cu bine, e noroc. Cînd ceva începe prost, dar se termină bine, e miracol. Iar cînd ceva începe prost și se termină și mai prost, e previzibil.

duminică, 23 noiembrie 2014

VIDEO. Conferința ”Vrednicie, mărturisire, jertfă în lumea românească de ieri și de azi”













vineri, 21 noiembrie 2014

Dezbatere: ”Recurs la învrednicire. Pe urmele mărturisitorilor români”

Două cărți fundamentale: ”Cartea mărturisitorilor” și ”Sic credo”. Un autor excepțional: Răzvan Codrescu. O lansare-dezbatere pe marginea celor două volume, la care participă patru invitați speciali: Demostene Andronescu, fost deținut politic, Radu Preda, director al IICCMER, Răzvan Codrescu, scriitor, Costion Nicolescu, teolog și scriitor. O librărie de suflet: ”Sophia” (București, Str. Bibescu Vodă nr. 19, vizavi de Facultatea de Teologie Ortodoxă). Luni, 24 Noiembrie a.c., ora 18.00. Vă așteptăm cu drag!


miercuri, 19 noiembrie 2014

Lansare de carte: Maria Ploae. Viața pe scene


Vineri, 21 Noiembrie a.c., ora 11.30, la Tîrgul de carte Gaudeamus (Pavilionul central Romexpo, Standul 18, parter), Uniunea Cineștilor din România lansează cartea Maria Ploae. Viața pe scene, de Claudiu Târziu. Vor participa autorul, actrița Maria Ploae, criticul Elena Dulgheru, care va prezenta cartea, regizorul Nicolae Mărgineanu și Laurențiu Damian, președinte UCIN. D-na Maria Ploae va și recita cîteva poezii.
Cartea pune în evidență temeiurile unei vieţi de actor deopotrivă interesantă în aspectele ei intime și strălucitoare în realizările profesionale. Este biografia unei mari actrițe, reluată, în punctele sale cardinale (copilăria miraculoasă, vocația de artist, familia împlinită și credința în Dumnezeu), într-un dialog cald, substanțial, dezinhibat, purtat de Maria Ploae cu jurnalistul Claudiu Târziu.
Ilustrația foarte bogată, cu scene din filmele în care a jucat Maria Ploae și cu momente din viața sa din spatele cortinei și a camerelor de filmat, v-ar putea face să credeți că este vorba despre un album fotografic. Dar v-ați înșela. În acest proiect editorial imaginea și textul se completează perfect, ca într-un film.
Vă așteptăm cu bucurie!

luni, 17 noiembrie 2014

Conferință extraordinară la Facultatea de Teologie din București

Dragi prieteni, mîine, 18 Noiembrie, începînd cu ora 18.00, în Amfiteatrul ”Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie Ortodoxă - București (Str. Sf. Ecaterina nr. 2), va avea loc conferința ”Vrednicie, mărturisire, jertfă în lumea românească de ieri și de azi”, prilejuită de lansarea volumului Cartea mărturisitorilor, semnat de Răzvan Codrescu. 
Vor participa dl Răzvan Codrescu, fostul deţinut politic și poetul Demostene Andronescu, părintele profesor Gheorghe Holbea, profesorul şi eseistul Sorin Lavric și subsemnatul.
Cu această ocazie, veți putea achiziționa toate titlurile scoase la Editura Rost și Editura Fundației Sfinții Închisorilor.
La sfîrșitul întîlnirii, dl Răzvan Codrescu va da autografe. 
Vă așteptăm cu bucurie!


Victoria bunului-simț, începutul unei revoluții

Klaus Iohannis a înregistrat o victorie zdrobitoare. Dincolo de orice previziune a sociologilor, politicienilor sau liderilor de opinie.
Iohannis are meritul că a dat expresie bunului-simț. Cu asta a cîștigat. Dar victoria nu este atît a lui, cît a celor care s-au săturat de Ponta și de tot ce reprezintă el. Votul dat lui Iohannis a fost în mod fundamental un vot anti-Ponta! Asta să-i fie clar și lui Iohannis. Să le fie limpede și celor din PNL/PDL.
Prezența masivă la vot, care ne ridică între primele democrații europene, ca și votul copleșitor pentru candidatul ACL, spune unul și acelașți lucru: ne-am săturat de voi, comuniștilor! Este totodată și un avertisment pentru ACL și Iohannis: dacă vă veți purta la fel ca Ponta & Co, la fel veți păți. De-acum ne cunoaștem puterea și sîntem deciși să ne-o exercităm.

Între cele două tururi am scris și aici despre puterea votului. Mulți mă veți fi privit sceptici. V-am spus atunci că din pricina aroganței a fost sancționat și Adrian Năstase și că tot asta îi va aduce sfîrșitul lui Ponta. Probabil că nu m-ați crezut. Azi se adeverește că am avut dreptate. Mă bucur.
Dar, atenție, victoria lui Iohannis este doar începutul unei revolutii autentice, in sensul restaurării în făgașul firesc a întregii societăți românești. Depinde de noi, de generația noastră, a decrețeilor, mai ales, să ducem la bun sfîrșit această revoluție.

duminică, 16 noiembrie 2014

Mai este o noapte pînă la normalitate?

La cum arată exit-poll-urile, deja avem un președinte normal: Klaus Iohannis. Trebuie să ținem cont de marja de eroare și de voturile din diaspora. Dar mai ales la numărarea voturilor. PSD va încerca să fure și în noaptea asta. Vigilență mare la numărarea voturilor! 
Antena 3: Ponta 50,9%, Iohannis 49,1%
RTV: Ponta - 50,72%, Iohannis - 49,28%
Digi 24: Ponta - 49,10%, Iohannis - 50,9%
TVR: Iohannis - 51,50%, Ponta - 48,5%
Realitatea TV: Ponta - 50%, Iohannis - 50%.
În orice caz, astăzi am obținut o victorie uriașă, mai importantă decît alegerea unui președinte cu care să nu ne rușinăm. Românii s-au trezit, în sfîrșit, peste tot. Indiferent de rezultatul votului, am arătat că solidaritatea, curajul și perseverența nu ne mai sînt străine. Ele pot face minuni. Poate că au făcut și în seara asta (vom avea confirmarea mîine). Dacă nu, de mîine ne organizăm și trimitem la lada de gunoi a istoriei acești șobolani roșii.
Nu ne mai lasăm prostiți de propagandă, am învățat să ne apărăm drepturile (chiar cînd scriu aceste rînduri urmăresc manifestațiile de protest din Cluj și București), a renăscut în noi civismul. Și cel puțin Diaspora românească a arătat spirit de jertfă (mii de români din străinătate au fost supuși batjocurei guvernului Ponta, dar n-au cedat, au așteptat la coadă, ca să voteze, pe ploaie, frig și vînt, ore în șir, chiar și fără speranța că vor apuca să-și exprime opțiunea; să nu uităm că unii dintre ei au venit de la sute de kilometri distanță pînă la secțiile de vot, pe cheltuiala și timpul lor). 
Nu mai sîntem mămăliga care nu știe să explodeze. În sfîrșit, astăzi pare că s-a încheiat o lungă, prea lungă perioadă de tranziție de la comunism la normalitate. 
Dacă Iohannis va fi declarat învingător în această cursă, Ponta va dispărea din prim-planul vieții publice, păpușarii lui își vor pierde puterea, PSD va fi înlăturat curînd de la guvernare și se va pulveriza. Doamne, ajută! 

UPDATE (ora 23.22)
Acum 15 minute, Ponta s-a recunoscut învins!
”Poporul are întotdeauna dreptate. Eu accept rezultatul votului. L-am sunat pe dl Iohannis și l-am felicitat pentru victorie”, a declarat acum Ponta.
Se teme că îi zboară și scaunul de premier de sub el. Îi va zbura negreșit, dar mai durează puțin. Protestele din stradă pot să grăbească procesul.


UPDATE (ora 00.42)
Pentru a (re)intra cu adevărat în normalitate, sînt două condiții obligatorii:
1. Klaus Iohannis să conștientizeze că nu a ajuns singur președinte, ci că a fost pus acolo de popor. De un popor sătul de mizerie, minciună, fărădelege, bălăcăreală politică sterilă și lipsă de orizont.
Odată ce devine conștient că nu prin calitățile lui a recuperat o diferență de 10 procente și a luat cîteva (6-7, vom vedea) pe deasupra, sper ca bunul-simț să-l facă să acționeze în consecință.

2. Victor Ponta să demisioneze, ori să fie schimbat din funcție de o nouă majoritate parlamentară.

UPDATE (ora 01.00)
Poate că Ponta ar mai trebui lăsat în funcție vreo două, trei luni, ca să-și rupă gîtul definitiv și el, și PSD, cu guvernarea în iarnă, pe fondul datoriilor pe care le-a făcut și al promisiunilor mincinoase, pe care nu le poate onora.


sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Patimi electorale ”ortodoxiste”

de Elena Dulgheru

Se discută mult zilele acestea despre alegeri. Se discută nervos, disperat, blazat... sau, de supărare, deloc. Dușmane ale discernământului, fiecare dintre aceste umori trădează limitele unei așteptări de 15 ani ale unui ”bine” care, în opinia multora, nu mai sosește.

(...) Am fost stupefiată să constat, însă, că în această confuză situație, oratori ortodocși, pe care îi știam inimoși, avizați și buni patrioți, îndeamnă la absenteism sau la boicotarea alegerilor. Motivația lor: lipsa candidatului potrivit, care... ”s-ar ridica la pretențiile lor”! De ca și cum în fața urnei și-ar alege nevasta, modelul de viață, sau ar vota laureatul Premiului Nobel pentru pace! A pretinde ”să stai acasă și să votezi cu Petre Țuțea sau cu... Hristos”, cum îndeamnă unii lideri de opinie ortodocși, este imatur, agramat din punct de vedere al teologiei istoriei și ireverențios față de ceilalți credincioși care, chipurile, s-ar depărta de Dumnezeu participând la niște alegeri ”impure”.

(...) Mă mir cum oameni care pretind că le pasă de istoria țării au pretenția puritană ca politicienii să fie imaculați și fără compromis, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, nici măcar în cazul conducătorilor intrați în sinaxare ori pe postamentele statuilor publice, obligați și ei să facă alianțe dictate de împrejurări, pe care le alegeau, însă, pentru binele țării și pentru care erau gata, la nevoie, să plătească cu viața. Mă mir cum oameni de biserică, ce se pretind avizați în istorie, nu îi înțeleg resorturile, implicit faptul că, pentru rugăciunile poporului credincios și ale preoților Săi, Hristos lucrează, la nevoie, și prin conducători eterodocși, de alt neam sau maculați de anumite impurități, dacă aceștia sunt sincer animați de dorința binelui public. Mă tem că acest tip de rigiditate șovinistă, neortodoxă în duh, ascunde (nemărturisite) obsesii conspiraționiste, cu toate consecințele patologice ale acestei fixații.

(...) Istoria arată destule exemple de nativi care-și disprețuiesc țara, ca și de străini care, odată stabiliți într-o țară străină (eventual, în posturi de răspundere sau chiar la conducerea ei), îi respectă cultura și o slujesc cu mai mult devotament decât băștinașii. În schimb, nicăieri în istorie un ins care și-a dovedit malignitatea încă ”de mic”, adică lipsa de caracter, disprețul de semeni și de Dumnezeu, nu va face vreun bine public, odată ajuns la conducere, ci dimpotrivă. Să ne dea Dumnezeu buna-vedere a inimii!
Fără patimi naționaliste sau confesional-ortodoxiste, să ne alegem un conducător iubitor de semeni, onest, capabil a-și sluji și iubi țara cu devotament, fără slugărnicie, lozinci demagogice și vicleșuguri oportuniste, iar de celelalte, precum și de scăparea noastră din ”pânzele de păianjen ale istoriei”, se va ocupa Dumnezeu! Dar o va face doar dacă nu ne va vedea indiferenți.

Pr. Ioan Florin Florescu despre amestecul unor clerici ortodocși în campania electorală

Pr. Ioan Florin Florescu: ”Mi-e rușine de cei care v-au spus din amvonul Bisericii să votați un hoț dovedit, doar pentru că e botezat ortodox și își face cruce cum trebuie. Îmi cer eu scuze pentru această rezumare imbecilă a Ortodoxiei. Dacă v-ar fi spus-o niște oameni proști, mi-ar fi fost doar milă, dar de vicleniile popești care îl iau ca martor pe Dumnezeu mi-e scârbă. Mi-a fost o silă cumplită să-l aud și să-l văd pe episcopul Maramureșului poruncind preoților, cu aerele unui căprar fudul care împarte ordine unor trupeți, cum și pe cine să voteze („noi avem candidatul nostru”). Mi-a fost silă până la greață, să-l văd pe starețul unei mănăstiri, cu crucea în mână, la sfârșitul Liturghiei, chemând oamenii la votarea unui hoț -, căci ce altceva decât un hoț este un plagiator dovedit. Am murit de rușine să-mi văd Patriarhul punându-și preoții să-i cânte „Vrednic este” unui individ al cărui merit este că a mai zvârlit niște pomeni Bisericii, pentru a-și cumpăra bunăvoința ei. Mi-a fost rușine să văd parohii și mănăstiri primind până în ultimul ceas pomenile guvernului, în timp ce profesorii le-au refuzat cu demnitate. Îmi este silă de lăcomia celor care au făcut ca numele Bisericii mele să fie târât în scandaluri electorale și numit în bătaie de joc „corporația”. Așa să știți, că și mie îmi este silă și sînt revoltat, așa cum probabil sînteți și voi. Trebuia să v-o spun, ca să nu mă sufoc. Acuma, că ne-am eliberat, vă rog și vă spun ce am învățat și eu de la Sfinții Părinți, să nu vă smintiți de toate acestea și să rămâneți neclintiți în Biserică, unde toate acestea sînt trecătoare, dar frumusețea ei și credința și dragostea predate rămân în veac.”

vineri, 14 noiembrie 2014

Răzvan Codrescu, la Adevărul Live, despre ”Cartea Mărturisitorilor”

miercuri, 12 noiembrie 2014

Întrebări pentru Sf. Sinod al BOR și un avertisment

Vede ierarhia Bisericii Ortodoxe Române ce iad a declanșat? Vede clerul ce muniție a pus în mîna unor adversari ireconciliabili, dar și a celor căldicei, a celor mai puțin catehizați și a celor care așteptau argumente ca să se rupă fără regrete de Biserică? Și pentru ce?
Decizia de a-l susține, pe față sau mai subtil, pe Victor Ponta în aceste alegeri încalcă hotărîrea Sinodului privind neamestecul Bisericii (ca instituție, cu slujitorii ei cu tot) în politica partinică.
Crede Sinodul nostru că înfruntarea dintre rău și bine, în plan politic, a ajuns la nivelul la care e musai să intervină pentru a înclina balanța? Consideră Sinodul BOR că Iohannis este răul cel mare, care trebuie respins? Pe ce temei? Că nu e ortodox? Dar Ponta este? Este ortodoxunul care minte, fură și ucide? Are Sinodul cea mai mică îndoială că Ponta minte de dimineața pînă seara, că și-a furat cel puțin doctoratul, însușindu-și munca altora (că altele încă nu s-au dovedit, deși sînt de bănuit); că a avut un rol important în ”sinuciderea” procurorului Panait; că i-a acoperit cel puțin pe cîțiva hoți în dosarul Megapower (dar las că poate mai ies și altele, dacă nu e ales președinte)?
Crede Sinodul BOR că face un bine poporului binecredincios îndemnându-l să voteze un bolșevic sadea, un impostor și un ticălos cu certe aspirații de dictator?
De ce, pentru că e român (oare chiar mai crede cineva în puritatea sîngelui românesc, peste care a fost turnat sîngele a numeroși cuceritori?)? De ce, pentru că a fost botezat ortodox? Cum lucrează taina botezului în acest antihrist?
Sau pentru că, înaintea și în timpul campaniei electorale, Ponta a băgat mîna în buget și a miluit Biserica? Banii ăia sînt ai noștri, ai tuturor, iar dacă au fost dați Bisericii nu i s-a făcut nici o favoare BOR, atîta vreme cît majoritatea românilor sînt ortodocși. Chiar trebuie Sinodul să plătească acest ”ajutor” cu prețul credibilități Bisericii?
Oare sinodalii noștri nu-și dau seama că, prin gestul unora dintre ei (sper că nu al tuturor), riscă să aducă în Biserică dihonia din politică? Pentru că asta se va întîmpla. ”Taberele” aliniate în spatele celor doi candidați se vor contura și în Biserică, iar comunitatea de iubire se va rupe. Ăsta e păcat de moarte. Habar n-am cum și-l pot asuma sinodalii. Pentru asta, trebuie să fie siguri de dreptatea lor sau pur și simplu să nu creadă în nimic. Dacă sînt siguri că au dreptate, să citească și să vadă ce furie au iscat. Și să se aștepte la cele mai grave consecințe.

luni, 10 noiembrie 2014

Mesajul unui fost deținut politic în prag de alegeri prezidențiale

Scrisoare deschisă adresată D-lui Victor Viorel Ponta, prim-ministru al României şi candidat la preşedinţie

Stimate Domnule Ponta,
De multă vreme mă bate gândul să mă adresez dvs. în calitate de umil cetăţean al acestei martirice ţări care se numeşte România, pe care pretindeţi că o guvernaţi.
Spun martirice pentru că de 45 plus 25 de ani această ţară se zbate fără succes şi fără o rază de speranţă la orizont să evadeze din gulagul comunist şi postcomunist pecetluit de excrementele şi reziduurile emanaţilor comunisto-securişti, azi deveniţi prin jaf şi corupţie capitalişti posesori ai unei ţări pe care au scos-o la mezat.
O fac numai în numele meu, un anonim, aşa cum ar trebui să o facă orice cetăţean care gândeşte ca mine, şi vă asigur că suntem o puzderie cei care am pus mălaiul la fiert, iar apa clocoteşte, aşteptând ca demnitatea şi onoarea să le dea ghes tuturor să rupă o tăcere complice.
Suntem noi, cei cărora ne pasă că în ţara lor politica este un apanaj al derbedeilor şi al hoţilor, atotputernici satrapi ai unui popor devenit rob din răbdare, îngăduinţă sau prostie. De fiecare dată când am purces la scris am abandonat, lăsându-mă copleşit de scârba si duhoarea pe care o emite, fără excepţie, întregul clan mafiot, eronat numit clasă politică, adică o şleahta de golani, mitocani şi analfabeţi puşi pe căpătuială, cu diplome confecţionate din deşeuri, falsuri, plagiate şi minciuni plătite din jaful avutului obştesc şi cu sudoarea robilor care trudesc pentru a vă îmbogăţi.
Crescut şi educat sub fustele bunicuţei Ilici şi ale mamiţicăi Bombonel, aţi devenit un cârlan demn de înaintaşii care v-au format, pe care îi plagiaţi de câte ori aveţi ocazia, nu pentru o teză de doctorat, ci pentru a pune în practică hidoşenia unei politici antistatale.
Vă avertizez că minciunile pe care le emiteţi o dată cu respiraţia nu mai ţin la popor. Ele sunt străvezii, ca şi întreaga dvs. persoană şi personalitate. Vedem prin dvs.! Scuzaţi-mă, oricât m-aş coborî, nu pot să folosesc -ul şi -ul. Îmi lipseşte diploma de doctor care v-a fost acordată după ce v-aţi molestat tatăl muribund şi aţi fugit la Paris, vagabond şi gigolo prin gările şi mahalalele oraşului-lumină, uşurând portofelul unor bătrâne în aşternuturile cărora v-aţi strecurat etc., etc.
Nu vreau să mai insist asupra faptelor dvs. de glorie care v-au adus calitatea de ofiţer acoperit, cum ar fi sinuciderea asistată a procurorului Panait. Îmi permit să folosesc un cuvânt al argoului dvs.: "mucles" - nimeni nu ştie nimic.
Scrisoarea D-lui Liiceanu m-a trezit. Jos pălăria! Şi dacă domnia sa, cu eleganţa stilului care îl caracterizează, s-a hotărât să strice orzul pe gâşte, atunci şi eu, care, departe de a fi o personalitate sau un intelectual, îndemnat numai de jalea acestor anonimi din care fac parte, adică din plebea de care va bateţi joc, călcând-o in picioare, pentru ca nu s-a trezit încă din satanizarea celor 45 de ani de comunism plus alţi 25 de ani pierduţi cu aşa-zisa democraţie luminată impusă de tătucul Ilici şi de Securitate poporului care continuă să lingă mâna celor care l-au lovit ieri şi care azi îi oferă circul arenei politice fără drepturi  şi fără pâine, m-am decis să îmi iau îndrăzneala de "a arunca mărgăritare porcilor".
Recunosc, cuvintele mele nu sunt tocmai mărgăritare; sunt cuvintele unui fost deţinut politic trecut prin laboratoarele gulagului comunist, iar asta îmi dă dreptul să acuz, să mă iau la trântaă cu voi, cu emanaţii, care sunteţi politicienii socialişti de astăzi. Totodată, mă simt îndemnat să cer scuze rasei porcine cu care v-am asemănat din pricina troacei din care vă hrăniţi. Diferenţa constă în faptul că dvs. vă bălăciţi permanent în troacă şi vă ies pe gură numai lături, pe care le vomaţi înecând demnitatea unui popor cu o istorie milenară.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri".
Laşitatea, apatia, scârba, neimplicarea şi neparticiparea la vot, tăcerea noastră, asigură victoria lor, a monştrilor fără Dumnezeu care ne guvernează devorând un popor îngenuncheat, ce-şi cere iertare pentru neputinţa şi sărăcia la care a fost adus: "Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi!".
Este adevărat că, în afară de minciună, improvizaţie şi tupeu, prima dvs. datorie este acoperirea jefuitorilor şi corupţilor al căror şef sunteţi şi care sălăşluiesc în politica socialistă ca în sanul lui Avraam, fără teama, fără griji. Am avut bucuria vieţii mele când la meeting-ul ceauşist organizat cu ocazia zile dvs. de naştere, "Ponta Galacticul" sau "Ponta apare, soarele rasare”, am auzit un taximetrist numindu-vă pe româneste "testicul cu ochelari". Este cea mai potrivită şi plastică imagine, care vă reprezintă întru totul în permanentul orgasm pe care îl trăiţi ca prim-ministru sau imaginându-vă preşedintele unui popor de robi la discreţia apetitului dvs.
În rest... "Ponta este pentru noi Ceauşescu doi", cu singura diferenţă că, în locul şmecheriei lui native, la dvs impresionează un cretinism nativ de golan miştocar.
Naţiunea se trezeste încet, dar sigur, şi veţi simţi pe propria dvs. piele cum aţi reuşit performanţa de a transforma nişte bieţi oameni paşnici în nişte bestii dezlănţuite, atunci când mămăliga va face explozie, spre surprinderea celor ce nu mai cred acest lucru.
Regret şi îmi cer scuze că m-am lăsat furat de sentimente şi m-am abătut de la eleganţa D-lui Liiceanu, căruia ii sunt recunoscător şi îi mulţumesc, aşa cum le-aş mulţumi tuturor acelor intelectuali care, abandonând literatura de sertar şi buncărele, ar ieşi în arenă, făcând primii paşi spre elitismul căruia îi simţim lipsa. Numai fiind împreună vom reprezenta o forţă. Altfel, unul câte unul porcii ne vor devora.
Obsesia, spaima şi coşmarul mafioţilor puscăriabili este Traian Băsescu, pentru că a reuşit să pună pe picioare justiţia, pe care voi speraţi să o sugrumaţi o dată cu dispariţia lui de la Cotroceni.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri!".
Iată, pe scurt, bilanţul realizărilor guvernului de nababi socialişti al căror prim-tartor sunteţi:
1. România, ţara emanaţilor.
2. România, ţara baronilor pesedişti - capete ale unui socialism mafiotic care a dus la colaps o ţară care era considerată Grădina Maicii Domnului.
3. România, ţara politicienilor interlopi care au luat cu asalt statul de drept, poporul, constituţia şi justiţia.
4. România, ţara lui Voiculescu, nababul hoţilor, erou popular al Securităţii, care este la originea tuturor tunurilor agricole, forestiere, industriale şi imobiliare care au sabotat economia naţională.
5.  Economia la pământ. Datoria publică a crescut de 5 ori. Se fac împrumuturi pentru plata pensiilor şi a salariilor. Avem cea mai abruptă cădere din UE. Din primul loc, am ajuns recordul ultimului!
6. Învăţământul şi educatia la pământ.
7. Agricultura la pământ.
8. Când vom începe să plătim cadoul pomenilor electorale, vom avea surpriza unei sume de ordinul miliardelor de lei furate din buzunarul poporului, care va fi obligat sa suporte consecinţele: noi impozite şi taxe.
9. România, ţara în care proasta guvernare este dominată de amatorism, incompetenţă, hoţie, tupeu, ură, prostie, aroganţă, bădărănie, mojicie, şantaj şi nesimţire. Acestea toate sunt valuta forte a unei ţări neguvernate şi neguvernabile, conduse de arhitecţii distrugerii şi desfiinţării statului de drept.
10. Bascularea între valorile occidentale şi cele ruso-asiatice, cu înclinarea spre cele din urmă.
11. România, ţara în care serviciile secrete, jandarmeria şi poliţia au trecut de partea puterii, contra celor pe care au misiunea să îi apere.
12. Încercaţi, cu neobrăzarea specifică antihriştilor, să cumpăraţi şi aprobarea Domnului. Oficialităţile bisericeşti, care întotdeauna au fost dispuse să se vândă, vă cântă osanale, Domnule Ponta. Cei cu frică de Dumnezeu, clerul şi duhovnicii, vă vor cânta însă prohodul, fără îndoială.
13. Ne paşte întoarcerea la trecutul funest, dispariţia opoziţiei, a libertăţii presei şi întronarea partidului-stat, cu toate riscurile interne şi externe.
14. Graba cu care i-aţi captat pe proscrişii normalului, candidaţi la internarea şi supravegherea în ospicii de alienaţi mintal, respectiv Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, ne indică disperarea pierderii turului doi.
Trăim în lumea a treia.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri!".
Neexercitarea dreptului de a alege este o găselniţă comodă de a abandona ţara la discreţia hoţilor care ne conduc spre dezastru, care îşi vor manifesta, ca de obicei, dexteritatea în furtul electoral, cu sprijinul necondiţionat oferit de absenteişti.
Scuza invocată - "Nu avem cu cine vota!" - nu este reală şi valabilă. Aşa cum am mai spus, printre tonele de steril se vor găsi şi pepite, care, adunate şi susţinute, vor alcătui speranţa viitorului.
Este o laşitate abandonarea singurului drept care ne-a mai rămas şi pe care nu ni l-au putut fura. Cred că cei care se consideră de dreapta ar trebui să ştie că dreapta nu a dat niciodată dovadă de laşitate refuzând lupta, chiar cu riscul de a pierde. Ea a fost şi a rămas întotdeauna loială principiilor  sale. La aceste alegeri se dă lupta pentru supravieţuirea sistemului mafiot, înfrângerea statului de drept şi aderarea la contraofensiva lui Putin pentru destabilizarea Europei. Furtul şi orice mijloace abjecte vor fi folosite pentru triumful primului stat mafiot. Iar hoţii vor striga: "Hotii!", conform obiceiului.
Aceştia sunt monştrii pe care i-am creat prin abandonarea drepturilor noastre democratice şi neimplicare, prin somnul nostru.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri!".
Somnul tău înseamnă triumful lor, al monştrilor care aduc prin jaf sărăcia, mizeria şi dezgustul social al abandonului familiei. Tineretul nu are de ales decât să plece şi să slugărească la străini pentru a-şi realiza aspuraţia de mai bine – muncitori, profesori, ingineri, doctori sunt obligati să îşi abandoneze ţara şi familia pentru a avea pe aiurea un trai decent şi pentru a-şi putea educa mai bine copiii.
Mândrul prim-ministru şi-a manifestat din plin, precum o halbă de bere cu guler care dă pe dinafară, dispreţul faţă de dreptul fundamental al românilor din afara graniţelor ţării de a vota. Cei care pentru a câştiga decent o pâine şi-au abandonat familia şi calificarea pentru un salariu modest de necalificat, pe care nu îl pot obţine după ani de studii pentru o diplomă în ţara de baştină. Am văzut cu ochii noştri dispretul huliganilor care reprezentau Ministerul de Externe. Aceşti sabotori ai democraţiei se considerau diplomaţi.
Deşi banii trimişi acasă salvează economia şi bugetul, guvernul consideră ca ei au deschis ochii şi nu mai fac parte din gloata spălata la creier, uşor de păcălit, care votează orbeşte. În ţară, cota unui vot se ridică la derizoria sumă de 50 de lei, după care urmează 4-5 ani de văicăreală penibilă şi cerşitul, implorând mila celor pe care inconştient i-au votat. Votul nostru sta în mâna unui  popor bolnav, masochist, care îşi va vota totdeauna călăul. 40% dintre români l-au votat pe puşlamaua de Ponta pentru preşedinţie, adică au ales libertatea şi supremaţia hoţilor, desfiinţarea statului de drept, paralizarea justiţiei. Iată lipsa de discernământ a celor cărora li s-a promis totul şi nu vor primi nimic, care nu înţeleg că urmează dezastrul. Pomanagii care aşteaptă o linguriţă din coliva unui stat în colaps, un nimic aruncat în scârbă de cei care ne vând tara, viitorul nostru şi al copiilor noştri, pe zeci de milioane de euro, ce le vor îngroşa lor conturile aflate la adăpost în ţările paradisului fiscal.
Pentru tine personal, nimic. Sărăcie. Asta este tot ceea ce îţi poate oferi mărinimosul Ponta: vorbe goale şi dezastru.
Asta este, Domnule Ponta, "schimbarea până la capăt" cu care ne amenintaţi: schimbarea constituţiei, schimbarea codului penal, schimbarea legilor, pentru a îngrădi libertatea presei şi a liberei exprimări, legiferarea furtului, pentru a consfinţi libertatea politicienilor de a-şi însuşi şi de a dispune după bunul lor plac de avutul obştesc şi de toate avuţiile statului, garantarea sută la sută a imunităţii miniştrilor şi demnitarilor pentru delicte de furt care depăsesc milionul de euro (cele sub un milion nemaifiind considerate, pentru ei, delicte!). În faţa legii hoţii vor avea întotdeauna câştig de cauză. Justiţia devine obligatorie numai pentru robi. Politicienii sunt intangibili.
Ăsta este sloganul dvs.: "Schimbare până la capăt", pentru a deveni un stat mafiot. "Progresul şi bunăstarea" reprezintă minciuna până la capăt, pentru că nu vă preocupă decât bunăstarea dvs. personală şi de grup mafiot.
Vreţi să uniţi România prin dezbinare şi aţi reuşit. Ticăloşia comunismului continuată de PSD este tocmai faptul că a reuşit să ne dezbine.
Acum, după rezultatul primului tur, consider o crimă de trădare naţională neprezentarea la urne. Chiar dacă nu sunt partizan al D-lui Klaus Johannis, pentru a putea spera  măcar la o gură de aer curat, nu avem încotro: toţi trebuie să ne asumăm riscul, spunând NU hoţilor, chiar de ar fi să cădem din lac în puţ incercând să dăm o şansă viitorului.
Nu poate fi considerat cetăţean acela care aşteaptă şi pretinde să i se dea totul fără nici o obligaţie sau datorie din partea sa faţă de ţara în care s-a născut, s-a format şi trăieşte, pe care noi odinioară o numeam Patrie şi eram gata să murim pentru a o servi şi apăra. Comunismul a fabricat şi ne-a lăsat moştenire omul nou, o specie de apatrizi care aşteaptă un tătuc să le dea mură în gură. Urmează turul 2. Ce ne aşteaptă?
Ce mai putem aştepta de la un preşedinte sortant?
- Îndemnul la sprijinirea lui Klaus Johannis pentru a înlatura pericolul pe care îl reprezintă Victor Ponta pentru ţară
- sau ignorarea şi continuarea politicii de claustrofobie.
Ce putem aştepta de la celelalte partide?
- Partidele de dreapta - continuarea politicii sinucigase de desolidarizare
- sau, in ceasul al 12-lea, abandonarea orgoliilor - solidarizarea şi sprijinirea lui Klaus Johannis pentru a încerca stoparea dezastrului pesedist.
Acestea sunt anemicele posibilităţi care ne-ar mai putea face să sperăm.
Totul depinde de aşa-zisa dreaptă, dacă va considera că principalul adversar al ţării este Victor Ponta, un pericol care trebuie stopat, şi în special de electoratul care va avea posibilitatea de a alege între a fi cetăţean sau a rămâne un nedemn apatrid ce-şi condamnă ţara, copiii şi viitorul Răsăritului care ne-a adus întotdeauna bezna.
Domnule Victor Ponta, dacă, contrar demonstraţiilor de circar cu care încercaţi să ne convingeţi făcând cruce şi bătând metanii, acum, în ceasul ultim, v-aţi aminti de tâlharul de pe cruce, pocăindu-vă... v-aţi face bagajul şi aţi pleca.
Ne-am ruga şi pentru dvs. tot aşa cum ne rugăm şi pentru iertarea acestui neam al nostru care, fără să judece, ne cufundă zi de zi, prin apatie, inconştienţă şi indiferenţă, tot mai adânc în smoala iadului pământesc.
Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Trezeşte-te, naţiune!". Răul urmează să vină!
Cu noi este Dumnezeu!

V.J.I.

joi, 6 noiembrie 2014

Lansare oficială: ”Cartea mărturisitorilor”, de Răzvan Codrescu

Dragi prieteni, vă invit la lansarea celei mai recente cărți a d-lui Răzvan Codrescu, ”Cartea mărturisitorilor” (Editura ROST și Editura Fundației Sfinții Închisorilor), care va avea loc marți, 11 noiembrie a.c., ora 19.00, la Libraria Bizantina. Vă aștept cu drag și dor, că parcă a trecut cam mult de la ultimul nostru eveniment public.