vineri, 30 aprilie 2010

Rost nr. 87, omagiu Olgăi Greceanu

A apărut numărul 87 (mai) al revistei ROST, care îi este dedicat marii pictoriţe Olga Greceanu, prima femeie căreia i s-a îngăduit să predice în biserică.

„În perioada dintre cele două războaie mondiale, era unul dintre cele mai cunoscute nume ale României. Alături de pictoriţe ca Cecilia Cuţescu-Storck sau de sculptoriţe ca Miliţa Petraşcu, Olga Greceanu a făcut parte din prima generaţie de femei afirmate în viaţa publică în secolul al XX-lea. Spre deosebire de domnişoarele de pension, care până atunci pictau sau brodau buchete de flori, tinerele înzestrate născute în preajma anului 1900 au avut şansa emancipării, posibilitatea afirmării profesionale, beneficiind de o pregătire artistică universitară şi de aprecierile criticilor consacraţi. Olga Greceanu a abordat genul cel mai dificil, grav şi plin de răspundere, al compoziţiei monumentale, întrecându-i, prin fermitatea stilului, pe toţi confraţii de breaslă. [...]

A realizat mari ansambluri murale, cum sunt frescele de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu (1937), de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române (1942), din clădirea Sinodului (1933–1966) sau mozaicurile bisericii Mănăstirii Antim (1949– 1950) din Bucureşti. S-a afirmat şi prin tablourile de şevalet, care puteau fi văzute în numeroase expoziţii personale sau de grup la care a participat în România, dar şi în străinătate: la Barcelona (1929), Paris (1937) sau New York (1939).

Artista s-a impus şi ca scriitoare, cu idei noi şi îndrăzneţe, publicând mai multe cărţi, studii fundamentale de teoria artei, cum sunt Compoziţia murală: Legile şi technica ei (1935) sau Specificul naţional în pictură (1939), dar şi scrieri istorice şi literare, romane şi nuvele, precum şi numeroase articole în presă. [...]

Prin tot ce a pictat şi a scris, Olga Greceanu şi-a manifestat convingerea că expresia supremă a artei plastice este pictura religioasă, însufleţită de cele mai înalte idealuri, pe care le transpune direct prin linii şi culori.” – scrie criticul şi istoricul de artă Adina Nanu în „dosarul Olga Greceanu” publicat de ROST.

Din această ediţie a ROST vă recomand să nu treceţi cu vederea nici textele: Transumanismul. Spre o nouă utopie a ororii?, de Alexandru Racu, Mitologiile Occidentului, de Constantin Mihai, Vasile Paraschiv: în numele victimelor comunismului, de Mircea Stănescu, Alexandru Mihăilă – între magie şi iubire, de Viorel Patrichi, Evola şi ale sale “Orientări”, de Dragoş Moldoveanu, Centenar Dan Vizanty. O palmă usturătoare dată de români aviaţiei americane, de Daniel Focşa, Arătările Mântuitorului după Înviere, de Pr. Gheorghe Calciu, şi Liberalismul taliban, de Alexandru Racu.

----------------------------------------------------------------

Revista ROST poate fi achiziţionată în sistem de abonament şi în:

- Bucureşti – de la librăria “Sophia” (str. Bibescu Vodă nr. 24, lîngă Facultatea de Teologie),

- Constanţa – de la „Librăria Brâncovenească” (str. Vasile Lupu nr. 43),

- Focşani – de la librăria „Cuvîntul”,

- Bacău – de la librăria „Glisando” (str. Nicolae Bălcescu nr. 8)

- Suceava – de la librăria “Sf. Voievod Ştefan cel Mare” şi Sedcom Libris (str. Mihai Viteazul nr. 23)

- Iaşi – de la librăriile Sedcom Libris;

- Braşov – de la librăria "Okian" (str. Mureşenilor nr. 1)

- Cluj – de la librăriile Arhiepiscopiei Clujului;

- Tecuci – de la librăriile „Cristian”,

- Fălticeni – de la librăria „Creanga de Aur” (str. Republicii nr. 9, între biserica Adormirea Maicii Domnului şi Primărie).

Revista ROST caută distribuitori în toată ţara: biserici, mănăstiri, firme locale de difuzare a presei librării şi persoane particulare. Pentru detalii, sunaţi la 0740.103.621.


marți, 27 aprilie 2010

Pe scurt

* POMENIRE. Joi, 29 aprilie a.c., ora 10.00, la Biserica Sf. Ilie - Gorgani, se va oficia o slujbă de pomenire pentru patru mari luptători anticomunişti, foşti deţinuţi politic: Pr. Gheorghe Calciu, Nicu Naum, Dimitrie Paceag şi Zahu Pană. Dumnezeu să-i odihnească şi să-i pomenească întru Împărăţia Sa!

* EROARE? Regele Mihai va participa la parada din 9 mai de la Moscova - anunţă ziuaveche.ro. Cu acest gest cred că majestatea sa îşi reduce drastic ultima brumă de încredere, care i-a rămas după coabitarea cu PSD şi tandemul Iliescu - Năstase. Dacă puteam admite că 23 august 1944 a fost o eroare datorată tinereţii suveranului, această nouă legitimare a comunismului şi a împărţirii lumii între URSS şi anglo-americani, săvîrşită la apusul vieţii, nu mai este scuzabilă. De la politicienii români mă aştept la orice compromis, dar pe rege ce (sau cine) îl mînă la Moscova?

* FOLLOW THE MONEY. Dl Ioan T. Morar sprijină pe faţă proiectul Gold Corporation de la Roşia Montană şi îi ia în băşcălie pe cei care se opun. Referindu-se la conferinţa Roşia Montană nu e de vînzare!, dl Morar scrie pe blogul său: "Sigur, toată lumea ştie cui aparţine sloganul cu Roşia Montană. Unor ecologişti isterici şi, mai nou, violenţi, care vorbesc neîntrebaţi. Şi care ar vrea să alunge din zona Apusenilor ultima şansă de redresare economică. Şi să-i lase pe locuitorii de aici săraci, flămînzi, disperaţi. După ce au văzut că Europa este mai fermă în privinţa exploatărilor aurifere, “verzii” s-au dezlănţuit la noi, unde încă nişte autorităţi se mai lasă speriate."

Dincolo de răutăţi de genul "ecologişti isterici" (cine, doi profesori doctor renumiţi?) şi "violenţi" (În ce sens, verbal sau fizic? Şi de ce nu ne dă dl Morar şi exemple?), aş vrea să ştiu ce resort stă îndărătul acestei luări de poziţie. Antipatia dlui Morar pentru colegii săi "caţavenci" care s-au opus şi se opun proiectului (Mircea Toma şi Liviu Mihaiu), dispreţul pentru unii profesionişti care s-au pronunţat net contra proiectatului dezastru din Apuseni sau altceva? Pentru că nu pot să cred că dl Morar nu cunoaşte realitatea şi nu evaluează corect nenorocirea care ar fi declanşată o dată cu începerea proiectului Gold.
[Şi ca să preîntimpin o întrebare pe care văd că dl Morar a pus-o şi altor comentatori, da, am fost la Roşia Montană, am vorbit cu ambele părţi, cunosc subiectul, pe care l-am întors pe toate feţele.]


Later edit

* OF! Deşi mi-am schimbat gazda blogului de un an de zile, mai sînt foşti cititori ai mei care mă caută la vechea adresa: http://www.rostonline.org/blog/claudiu/ Îmi pare tare rău că n-am avut priceperea să pun o ultimă postare acolo în care să indic noua adresă, iar acum nu mai pot face nimic. Dar îmi pare bine că măcar am încheiat cu textul ăsta: "ÎPS Bartolomeu: Nu trebuie să luptăm împotriva apocalipsei, ci s-o traversăm fără vătămări sufleteşti".

* REVOLUŢIE. Criza presei tipărite se prelungeşte, în vreme ce o adevărată revoluţie, despre care am mai scris, are loc pe online. Şi e natural aşa, de vreme ce pînă şi eu, ziarist cu state vechi să zic aşa şi conservator pînă-n prăsele, mă plictisesc după ce frunzăresc ziarele de dimineaţă şi trec imediat la bloguri pentru a afla adevăratele ştiri. Tot mai mulţi jurnalişti şi-au făcut bloguri şi s-au emancipat de ziarele pentru care au lucrat. Ei publică informaţiile pe care nu le publică nici un jurnal, şi au succes. Dintre cei care sînt pe valul revoluţiei nu pot să nu-l amintesc măcar pe fratele meu :), care face Reporter Virtual. Gazetele care nu ţin cont de aceste schimbări, se vor stinge în cele din urmă.

* ROMÂNIA PROFUNDĂ. Joi, 29 aprilie a.c., la Biblioteca Judeţeană Bacău, scriitoriul Ovidiu Hurduzeu va ţine conferinţa "România profundă: soluţii vechi pentru crize noi." Prflej şi pentru lansarea volumelor Mişcarea conservatoare, de Paul Gotfried şi Economia libertăţii - antologie de e John Chrisostom Medaille şi Ovidiu Hurduzeu. Despre aceste cărţi vor vorbi Alin Voicu, Marius Manta, Alexandru Ciolan şi Ioan Enache.

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Două reviste ale laicatului sînt boicotate de Patriarhie. Trebuie să răspundem

BOICOTAŢI TRUSTUL BASILICA!


Iulian Capsali


Nu am scris niciodata cu ostilitate despre trustul Basilica, pe care l-am privit mereu cu simpatie, asa cum am facut cu orice incercare de a “imbiserici” presa din Romania. Eu insumi am participat, prin emisiunea pe care am facut-o acum ceva vreme, la aceasta incercare, dupa puterile mele marunte, constient fiind ca in tara noastra nu prea exista jurnalisti care sa inteleaga lumea Bisericii. O lume care, de cele mai multe ori din pacate, este perceputa ostil in media. Chiar zilele trecute (pe 16 aprilie a.c.) am participat ca invitat la o emisiune a televiziunii Trinitas, parte a acestui trust al Patriarhiei Romane. Emisiunea a fost o reusita; echipa emisiunii, inclusiv cea tehnica, a fost multumita de rezultat (ca om care a lucrat in televiziune am cea mai mare incredere in cuvantul acestor profesionisti care nu au motive sa te gratuleze inutil); chiar si publicistul Marius Vasileanu (de obicei extrem de critic si un “client” al comunicatelor de protest din Dealul Patriarhiei) a facut o recenzie pozitiva in presa. Reactiile publicului nu cred ca au avut un alt curs; nu ar fi fost motive. Realizatorul emisiunii m-a pus sa promit ca o sa revin. Cu parere de rau, nu o sa o mai pot face. Sa ma explic.


Dat fiind boicotul pe care il sustine Patriarhia Romana asupra oricaror altor publicatii crestine in afara celor proprii, ma vad in postura de a anunta, la randul meu, boicotul total asupra acestui trust de presa. Asupra deciziei anuntata parohiilor cu data de 12.04.2010, nu am avut cunostinta la data prezentei mele in emisiunea postului Trinitas TV. In timpul Saptamanii Luminate, Administratia Patriarhala se gandea la binele parohiilor si manastirilor, care sufera din cauza problemelor financiare. Luni se dadea ucazul prin care se purcede la scoaterea revistelor Lumea Credintei si Lumea Monahilor din pangarele bisericilor, vinovate de aceasta situatie grava. Deci nu ziarul Lumina, un ziar indigest dar care este bagat cu forta pe gatul parohiilor si manastirilor din Romania este cauza, ci doua reviste care se se sustin singure, doua initiative ale laicatului crestin-ortodox. Unanim recunoscute ca fiind extrem de obiective – considerate prea precaute chiar in opinia unor credinciosi mai combativi, ca sa ma exprim eufemistic - revistele mentionate nu fac decat sa informeze si, acolo unde pot, sa zideasca sufletele celor ce le citesc.


Nu birurile directe sau indirecte, de care se plang preotii de parohii fara sa fie auziti decat de bunul Dumnezeu, dintre care unele merg la sustinerea trustului Basilica, ci initiativele private cu pricina sunt cauza “poblemelor de ordin financiar” din parohii si implicit din B.O.R. Cum pot doua reviste unde au fost publicati cei mai mari duhovnici ai acestei tari, ganditori crestini sau simpli credinciosi, unde au fost povestite minuni si s-au combatut erezii bigote sau zelotiste, care ne prezinta inclusiv starea ortodoxiei in lume - chestiuni pe care media secularizata le desfide sau le ocoleste daca nu au doza de senzationalism si/sau de potential scandal - reviste care, dupa vanzarea din pangare, lasa un procent semnificativ din pret acelor parohii sau manastiri, deci care contribuie, subliniez, contribuie, adauga la banul parohiei si a manastirii, si nu iau, cum pot acestea sa creeze probleme financiare? Sa fie un mister sau cel mai pur cinism cu putinta? Despre binecuvantarea Patriarhiei nu cred ca are rost sa mai vorbim. Sub patriarhatul vesnicului de pomenire P.F. Teoctist, atatia ani de zile, revistele au fost prezente la pangare. Deci au avut girul si binecuvantarea Patriarhiei. De ce nu o mai au acum? Au fost publicate articole care sa fi lezat ortodoxia? Daca da, atunci sa fie aratate. Daca nu, atunci inseamna ca este doar un pretext, tot atat de relevant ca si problema financiara a parohiilor.


Aceste masuri de centralism autoritar, pe care Romania le-a cunoscut pana in dec. 1989, sa fie remanente in B.O.R.? Nu se doreste decat o presa controlata la maximum si indepartarea laicatului ortodox ca voce din Biserica? Deja noul statut al B.O.R. facuse ca vocea laicatului sa fie inlaturata din deciziile sinodale; acum se suprima “ultimile ramasite” ramase prin pangare? Ce urmeaza? Care ar fi urmatoarele masuri pentru ca sa asistam la victoria totala asupra laicatului din B.O.R. si pentru ca apetitul de control absolut sa fie satisfacut iar monopolul Patriarhiei fara rest? Care ar fi limita acestor masuri? Urmeaza sa fie scoase din pangare cartile editurilor crestin-ortodoxe asupra carora Patriarhia Romana nu detine controlul, asa cum deja se zvoneste?


Pana cand se va raspunde la aceste intrebari si pana cand revistele mentionate nu vor fi repuse in drepturile lor la pangare, propun tuturor credinciosilor ortodocsi sa se alature acestui boicot impotriva trustului de presa Basilica, prin neparticiparea la emisiuni si/sau prin refuzul de a publica in presa scrisa ce apartine acestui trust media. Daca lucrurile nu intra pe un fagas normal, firesc, de comuniune, atunci propun ca organizatiile Laicatului Ortodox sa se adune in FOR si sa dezbata situatia creata, pentru a se hotari masurile ce urmeaza a fi luate in contracararea acestei anomalii din relatia dintre Patriarhia Romana si credinciosii laici ai Bisericii.


Am scris aceste randuri nu dintr-o fronda juvenila (nici nu prea ar mai putea fi cazul, in ceea ce ma priveste), nici din dorinta de a intra in conflict cu actuala Administratie Patriarhala – departe de mine acest gand, ci doar datorita faptului ca mi se pare cu totul inacceptabila aceasta fractura din cadrul BOR, aceasta lipsa totala de comunicare dintre ierarhie pe de o parte si preoti plus credinciosi pe de alta parte, sciziune pe care actualele decizii, complet arbitrare, nu fac decat sa le adanceasca. Orice madular responsabil al Bisericii nu poate ramane impasibil in fata unei asemenea perspective. Mai ales ca vremurile ce se anunta, agresivitatea manifesta a secularismului asupra cetatii, a familiei si a persoanei, nu ne permit ca sa inlocuim iubirea cu subjugarea in relatiile dinlauntrul Bisericii. Iubirea te face puternic, subjugarea te slabeste. Iar subjugarea nu are legatura cu smerenia, pe care o arata pururi Hristos Bisericii Sale.



24 aprilie 2010



UPDATE
O REVISTĂ ŞI DOI PATRIARHI

Sub semnul lui Eminescu

Ieri, tîrgul Ieşilor a fost scăldat în soare, azi...


De azi de dimineaţă şi pînă acum vreun ceas, la Iaşi a plouat cu găleata. Poate că din pricina vremii neprietenoase la deschiderea expoziţiei "Pe drumul Invierii" am avut o asistenţă puţin numeroasă. Însă, ne-am simţit excelent, ca între prieteni. Numai cei care împărtăşeasc mai mult de o idee, o emoţie legată de martirii noştri - s-au silit să ajungă la manifestare. Sîntem prieteni chiar dacă nu ne cunoaştem, prin eroii, martirii şi sfinţii noştri pe care îi re-cunoaştem şi îi cinstim. Aşa că am vorbit vreo două ore pe subiect, într-o atmosferă caldă şi plăcută. Vegheaţi de Eminescu, al cărui portret în peniţă trona deasupra prezidiului.
Părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii Trei Ierarhi şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşi, părintele Dumitru Merticaru şi scriitorul Marcel Petrişor, fost deţinut politic timp de 13 ani, au încîntat auditoriul cu discursurile lor.
Expoziţia rămîne deschisă pînă pe 10 mai a.c.


De la stînga: Cassian Maria Spiridon, preşedintele USR Iaşi, Marcel Petrişor, arhim. Nichifor Horia, pr. Dumitru Merticaru



Revista ROST, premiată la Zilele "Convorbiri Literare"

Pe 22 şi 23 aprilie a.c., la Iaşi s-au desfăşurat Zilele revistei “Convorbiri Literare”, la care au participat peste o sută de scriitori şi jurnalişti români din ţară şi din străinătate. Manifestarea, aflată la a XIV-a ediţie, este un bun prilej pentru aducerea revistei (fondată la 1 martie 1867) în prim-planul vieţii publice. “Dar este şi una din puţinele ocazii în care ne putem privi în ochi. E important să ne citim unii pe alţii, însă e importantă şi întîlnirea fizică” – a declarat Cassian Maria Spiridon, redactorul şef al publicaţiei şi preşedintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi.

Vineri seara, Zilele revistei “Convorbiri Literare” s-au încheiat cu o festivitate de premiere, devenită de asemenea tradiţională.
Revista ROST şi scriitorul Marcel Petrişor, preşedintele Senatului Asociaţiei “Rost” s-au numărat printre premiaţi. Dl Marcel Petrişor a spus că închină acest premiu, primit pentru memoriile sale din închisorile politice, unor prieteni ai săi mutaţi la Domnul, cu care a suferit în temniţă: părintele Gheorghe Calciu şi Petre Ţuţea.
Subsemnatul am ridicat premiul în numele revistei ROST şi am mulţumit "Convorbirilor Literare" pentru acest gest de solidaritate şi încurajare.

Juriul, alcătuit din membrii redacţiei, au hotărît acordarea următoarelor premii:
Premiul special: Gheorghe Iorga, pentru demersul ştiinţific în buna cunoaştere a literaturii persane în spaţiul românesc
Premiul pentru reviste sau emisiuni literare:
Emisiunii „Convorbiri literare”, Radio Iaşi (Valentin Talpalaru, realizator)
Revistei ROST, pentru conservarea şi perpetuarea tradiţiei naţionale (reprezentată de Claudiu Târziu, director);
Premiul pentru Traduceri: Mircea M. Pop
Premiul pentru Eseu: Nicolae Oprea
Premiul pentru Critică: Paul Cernat
Premiul pentru Poezie: Ion Matiuţ, Adrian Popescu,
Premiul pentru Proză: Daniela Zeca, Varujan Vosganian
Premiul de Excelenţă: Marcel Petrişor, Sorin Dumitrescu
Opera Omnia: Virgil Nemoianu.










UPDATE

Reflectări în presă: Antena 1, Observator Cultural, Evenimentul

miercuri, 21 aprilie 2010

Expoziţia despre martirii anticomunişti se întoarce la Iaşi

Expoziţia itinerantă "Pe drumul Învierii" va fi vernisată la Iaşi, sîmbătă, 24 aprilie a.c., începînd ora 12.00, în sediul filialei locale a Uniunii Scriitorilor, Casa Cu Absidă "Laurenţiu Ulici" (lîngă Teatrul Luceafărul). La deschidere vor lua cuvîntul preoţi şi istorici din Iaşi, scriitori, între care şi dl Marcel Petrişor (fost deţinut politic) şi membri ai conducerii Asociaţiei "Rost".
Participanţii vor primi gratuit o broşură despre expoziţie şi un exemplar din revista ROST.

Expoziţia poate fi văzută în perioada 24 aprilie - 10 mai.

Prin această expoziţie, Asociaţia "Rost" încearcă să ilustreze o parte din istoria recentă a românilor: prigoana regimului comunist contra Bisericii Ortodoxe Române. Şi exemplifică prin documente şi fotografii din arhivele Securităţii legate de urmărirea, anchetarea, chinuirea şi condamnarea la închisoare a şase personalităţi ortodoxe - reper: arhimandrit Arsenie Papacioc, singurul care mai este în viaţă (duhovnicul Mănăstirii Techirghiol), ieromonah Arsenie Boca (supranumit Sfîntul Ardealului), ieroschimonah Daniil Teodorescu (cunoscut mai ales sub pseudonimul literar Sandu Tudor), părintele Gheorghe Calciu (închis în anii 70 pentru că s-a opus dărîmării bisericilor din Bucureşti), Ioan Ianolide (autorul cărţilor "Întoarcerea la Hristos" şi "Deţinutul profet") şi Valeriu Gafencu (supranumit Sfîntul Închisorilor).

Expoziţia a fost realizată în anul 2008, la iniţiativa unor membri ai Asociaţiei "Rost," de către specialiştii Muzeului Judeţean Ialomiţa, cu ajutorul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Iniţial a fost intitulată "Destine de martiri".

Expoziţia se află pentru a doua oară în Iaşi, după ce în vara lui 2008 a fost închisă intempestiv la Muzeul "Mihail Kogălniceanu", ca urmare a retragerii din proiect a CNSAS. Manifestarea a fost atacată pe nedrept sub acuzaţii politice, deşi ea este una eminamente cultural-educativă. După închiderea ei la Iaşi, expoziţia a fost reorganizată, sub titlul "Pe drumul Învierii", în proprietatea şi prin asumarea sa numai de către Asociaţiea "Rost".

Expoziţia a fost vernisată pînă acum la Bucureşti, Constanţa, Vaslui, Brăila, Galaţi, Chişinău, Slobozia şi Tecuci şi urmează să ajungă, în luna mai, la Tg. Neamţ şi Piatra Neamţ. Apoi va merge şi în alte oraşe în care este solicitată.

O poveste care putea fi adevărată


COCALARUL ŞI VINUL SFINŢIT


de Bruno Ştefan
(sociolog, preşedinte BCS)

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.

După ce mi-a spart a treia oară apartamentul, a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări până la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi au mai spart multe apartamente în zonă ori chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată. Chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre ”cei buni” şi ”cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.

Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puscăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.

Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. Însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: ”puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori ”n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. ”Dom` profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.

În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc, adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.

Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ştergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.

În săptămâna patimilor din acest an, am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu preşedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încercat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (”ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apărea şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate. Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoşti?

Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceeaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase, pline de inele şi ghiuluri, erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
- Mădălin? – l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.

M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu, dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luaseră locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la niciun alt om.

La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Şmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Adiţă Frumuşelu. Ajuns în Bucureşti, am mers direct în vechiul meu cartier, la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.

Ieri însă, sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
- Eşti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoateţi ideea asta din cap.

Surse: Jurnalul naţional

şi Pamflezistul

Precizarea autorului:

In primul rand trebuie sa va spun ca Madalin nu exista – el e un personaj compozit, in care am bagat la un loc diverse evenimente reale din viata altor persoane. Mi-a fost relatata alungarea lui Basescu de pe muntele Athos de catre 2 persoane aflate la mare distanta intre ele (un calugar si un pustnic) si am vrut sa fac din asta subiectul unei povesti. Am primit pe forumuri (povestea a fost publicata si pe jurnalul.ro) si pe mail destule injuraturi – ba ca am facut o blasfemie, ba ca trebuia sa scriu una despre Iliescu, ba ca n-aveam dreptul sa scriu despre Basescu decat dupa ce scriam una despre Patriciu, Vantu, Voiculescu, Nastase, Hrebenciuc si tot neamul lor. M-au amenintat ca hula se plateste drastic, ca desacralizez lucrurile sfinte de pe Athos, ca voi primi afurisirea si blestemul sacerdotilor si multe altele. Era o poveste…

Pentru apărarea Roşiei Montană

ROŞIA MONTANĂ REZISTĂ! TU CE FACI?

Dacă vrei ca patru munţi şi cel mai vechi oraş din România, împreună cu
cîteva sate, biserici, monumente istorice şi vestigii arheologice romane, dacice şi protodacice să nu dispară de pe faţa pămîntului...

Dacă vrei ca în locul codrilor sălbatici să nu rămînă un pustiu selenar pe care cîteva secole nu va trăi nimic...

Dacă vrei ca tu şi copii tai să nu suportaţi consecinţele poluării cu cianuri...

Dacă vrei ca cel mai mare zăcămînt auro-argentifer din Europa, situat în inima Munţilor Apuseni, să nu ia calea străinătăţii, iar statului român să-i revină o parte derizorie...

Vino să luăm atitudine!

Sîmbătă 24 Aprilie 2010, ora 15,oo,
la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti,
(Palatul Şutu - Piaţa Universităţii, peste drum de Spitalul Colţea)

la conferinţa intitulată: "Roşia Montană nu e de vînzare!"

Organizatori: Partidul "Pentru Patrie", Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici - Luptători Anticomunişti, Fundaţia "George Manu", Fundaţia "Buna Vestire" şi Asociaţia Pentru Memorie Identitară "Carpaţii"

Vor participa: prof. dr. Vasile Boroneanţ, prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, scriitorul George Ursa, Mihai Barbu, Ciprian Neţoiu, Adrian Năstase (student)

INTRAREA ESTE LIBERĂ

marți, 20 aprilie 2010

Marius Ianuş, de la fracturism la ortodoxie

Poetul Marius Ianuş îşi anunţă pe blog convertirea la creştinism în mod radical:

"Nu mai vreau să fac jocurile satanei.

De astăzi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat pînă azi, cu excepția celor pe care le-am postat sau le voi posta pe acest blog.

Îmi cer iertare tuturor celor cărora versurile mele de pînă acum le-au fost prilej de sminteală și iau păcatele la care i-au împins vorbele mele scrise și spuse pe alți oameni asupra mea."

O suferinţă mare - măturisită pe acelaşi blog - nu l-a împins spre marginea disperării, ca pe atîţia alţii, ci în braţele Mîntuitorului.
Cei care îi cunosc măcar unele din scrierile de pînă acum sînt cel puţin circumspecţi faţă de această declaraţie surprinzătoare a sa. Se vor întreba, oarecum îndreptăţiţi, dacă nu cumva e vorba despre un alt experiment al neastîmpăratului poet fracturist.
Eu vă îndemn însă să credeţi că Dumnezeu face minuni cu noi în fiecare zi. De ce nu şi cu Marius?

duminică, 18 aprilie 2010

Cine are "Puterea"?


Jurnalistul de investigaţii Dan Badea face o foarte interesantă analiză asupra patronatului - oficial, ascuns - şi a intereselor pe care e posibil să le slujească ziarul "Puterea", abia apărut pe piaţă.
Pe scurt, Dan Badea susţine că patronul ziarului este Sorin Ovidiu Vântu. SOV ar fi fost nevoit să falimenteze cotidianele "Ziua", "Gardianul", "Cotidianul" şi "Business Standard" pentru a şterge urmele unor uriaşe matrapazlîcuri financiare, dar el nu se poate lipsi de puterea pe care i-o conferă un ziar. S.O. Vântu este, după cum arată Dan Badea, parte într-o încrengătură uriaşă de mafioţi (ruşi şi români), kgb-işti, politicieni şi masoni. Pe unii i-ar controla, altora le-ar sluji.
La pachet cu ziarul "Puterea" va apărea şi ziuaveche.ro, care tocmai dădea semne de credibilitate.
Citiţi argumentele lui Dan Badea pe blogul său.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Campanie umanitară a Fundaţiei Sf. Irina

Fundaţia Sf. Irina, care are un Centru de îngrijiri paleative în Voluntari, a început o campanie umanitară menită strîngerii de fonduri pentru ajutorarea mai multor bolnavi de cancer.
Maestrul Dan Puric s-a implicat trup şi suflet în această campanie. Vedeţi mai jos despre ce este vorba.
Pentru detalii despre Centru de îngrijiri paleative din Voluntari, citiţi aici şi aici.



video

TVR Cultural: Un prinţ evadat din Gulag

Ciabua Amiredjibi la 65 de ani

Georgia seamănă în multe privinţe cu România. Între altele, şi Georgia s-a zbătut sub dominaţia otomană şi apoi sub comunismul de sorginte sovietică. Ca şi noi, georgienii au supravieţuit comunismului, dar ei şi-au păstrat spiritualitatea nealterată în mai mare măsură decît noi. Cum au rezistat spiritual georgienii într-un comunism mai îndelungat şi mai apăsător decît al nostru, e greu de explicat pe scurt. Vizionarea filmului documentar Evadat din Gulag, care istoriseşte o parte din viaţa prinţului Ciabua Amiredjibi, vă va ajuta însă să vă apropiaţi de sufletul georgian. Iar apropierea sufletească este acel ingredient al cunoaşterii fără de care, oricît de multe şi precise informaţii aţi avea – fie ca istoric profesionist, fie ca amator de istorii –, istoria nu îşi va revela niciodată sensul ei deplin.

Ciabua Amiredjibi la 66 de ani

Vă invit să vizionaţi filmul Evadat din Gulag, care va fi difuzat pe postul TVR Cultural duminică 18 aprilie, de la ora 17:00, şi vă pun la dispoziţie cîteva date din biografia oficială a lui Ciabua Amiredjibi, care, pe lîngă că a fost un prodigios evadat, este şi un scriitor de succes (cărţile sale Data Tutashia şi Spovedania taurului au fost traduse şi în română, în prezent fiind în curs de traducere romanul Gora Mborgali).

Ciabua Amiredjibi la 83 de ani

Ciabua Amiredjibi s-a născut în 1921, la Tbilisi, capitala Georgiei, într-o veche familie nobiliară. Numele lui este Mzechabuk Amiredjibi, Ciabua fiind un diminutiv al prenumelui.
Tatăl său, prinţul Irakli G. Amiredjibi, a fost avocat şi economist, cu studii la Moscova. Încă din copilărie tatăl lui Ciabua a luat parte la mişcarea de eliberare naţională şi a fost arestat de multe ori. În vremea de teroare bolşevică a fost arestat de patru ori, iar în 1938 a fost ucis de bolşevici.
Mama sa, prinţesa Maria M. Nakashidze, era profesoară. Şi ea a suferit teroarea comunistă, a fost arestată şi condamnată politic de două ori, la 3 şi apoi la 4 ani de închisoare.
Ciabua Amiredjibi a avut două surori, Rodam şi Natia Amiredjibi. Rodam a fost autoare de piese de teatru şi a murit în 1994. Natia este critic de film, autoare a mai multor cărţi, profesor asociat al Institutului de Film din Georgia.
Este căsătorit cu Tamar G. Djavakhishvili, licenţiată în Filologie şi autoare a mai multor volume de versuri.
Copii lui Ciabua Amiredjibi: doamna Manana Amiredjibi este scriitoare, doamna Leila Amiredjibi este diplomat; Irakli Amiredjibi, istoric, a fost ucis în 1992, în războiul din Abhazia; domnul Lasha Amiredjibi este sculptor; domnul Kutsna Amiredjibi este regizor, operator şi producător independent de film; domnul Shalva Amiredjibi este directorul unei întreprinderi particulare.

Ciabua Amiredjibi a absolvit liceul în 1938. A participat la război în 1941-1942, dar a fost scos din armată din cauza originii nobiliare. În 1943 a intrat la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Tbilisi. În aprilie 1944 a fost arestat şi apoi condamnat la 25 de ani închisoare, sub acuzaţia de participare la complot în vederea răsturnării puterii sovietice din Georgia.
A fost deţinut în Gulag timp de 16 ani. A evadat de mai multe ori. A fost condamnat la moarte de două ori. A cumulat 83 de ani de condamnări politice. A fost eliberat condiţionat în 1959. Mai tîrziu a fost reabilitat.
Despre perioada următoare eliberării, Ciabua Amiredjibi spune: “Întorcîndu-mă din închisoare, mi-am reluat studiile, dar le-am abandonat curînd, căci devenisem membru al Uniunii Scriitorilor şi eram deja autor a două volume de proză scurtă. În plus, în vremea detenţiei şi a perioadelor de libertate obţinută prin evadare – vreo 5 ani cu totul – am dobîndit o educaţie la care studiile universitare nu mai aveau ce să adauge. Şi mai era un motiv: trebuia să-mi cîştig existenţa. Sînt autorul mai multor volume de proză scurtă [volumul Spovedania taurului a fost tradus şi în română], al romanelor Data Tutashia (1973) [tradus şi în română], Gora Mborgali (1994) [în curs de traducere în română], şi Regele Gheorghe cel Măreţ (2003), precum şi al unui mare număr de articole pe diverse teme, între care şi de critică literară”.
În 1979 a fost turnat serialul de televiziune Data Tutashia, inspirat din romanul omonim. Romanul Data Tutashia a fost tradus în 29 limbi. În 1996 şi 1999 a fost nominalizat la Premiul Nobel. Romanul Gora Mborgali a fost de asemenea nominalizat la Premiul Nobel şi a fost tradus în rusă şi suedeză.
Ciabua Amiredjibi a avut mai multe funcţii de conducere în cadrul studioului de film georgian.
În perioada 1992-1996 a fost deputat al Parlamentului Georgian şi preşedintele Fondului de Apărare din Georgia.
A fost unul dintre fondatorii Asociaţiei Scriitorilor Georgieni (Pen-center of Georgia) şi preşedintele ei în perioada 1994-1997, iar din 1998 – preşedintele ei de onoare.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Georgia din 1964 şi membru al redacţiilor mai multor ziare şi reviste, precum şi editor şi redactor-şef al ziarului Ganakhlebuli Iveria.

Lucian D. POPESCU

luni, 12 aprilie 2010

La mulţi ani, Domnule Profesor!

L-am cunoscut pe dl Marcel Petrişor pe la mijlocul anilor ´90, cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o pe neaşteptate la Bacău. Domnul Profesor, cum îi spunem mulţi dintre apropiaţii săi, m-a fermecat cu dezinvoltura, veselia, cultura sa vastă, poveştile sale minunate şi mai ales cu dragul pentru ceilalţi, pe care îl expiră prin toţi porii. Au mai trecut cîţiva ani pînă ne-am cunoscut mai bine şi i-am cîştigat prietenia - prin care mă onorează şi mă obligă. Felul său, zîmbitor şi discret, dar adînc lucrător, de a-şi manifesta credinţa, precum şi modul, tenace dar lipsit de încrîncenare, în care îşi urmăreşte idealurile, sînt pilduitoare pentru mine. De aceea m-am bucurat mult că a acceptat să se implice de la bun început în Proiectul “Rost”.

Am scris, în ultimii ani, de mai multe ori despre Domnul Profesor, în diverse gazete (vezi aici şi aici), şi i-am închinat şi un număr din ROST, pentru că viaţa sa are valoare de exemplu. Dar încă mai sînt multe de spus despre această personalitate-reper. Aşa încît, acum, cînd Domnul Profesor împlineşte 80 de ani (n. 13 aprilie 1930), vă îndemn să citiţi pe blogul prietenului Răzvan Codrescu o evocare a lui Lucian D. Popescu. E un modest omagiu şi un fel de a-i ura: La mulţi şi frumoşi ani!

PS:
Pentru că s-ar putea ca urarea mea să pară nepotrivită, avînd în vedere vîrsta adresantului, am să vă spun pe scurt o istorie care m-a marcat. Acum vreun an, poate doi, dl Marcel Petrişor constata, nu fără o uşoară urmă de nostalgie, că i-a slăbit puterea. "Cum aşa dom' profesor?", zic eu. "Păi, uite, pînă anul ăsta, ridicam singur sacul de ciment de jos şi îl duceam pînă la biserică, în deal. Acum trebuie să mi-l pună cineva pe umăr."
Ei, cu aşa puteri slăbite, cred că dom' profesor ar putea să mă vadă pe mine ieşind la pensie :)

Mănăstirea Petru Vodă (Neamţ), primăvara lui 2007, la parastasul Părintelui Gh. Calciu. De la stînga: Erast Călinescu, Corneliu Marcu, Lucian Popescu, Marcel Petrişor, J.V. Iamandi, Demostene Andronescu.

Bacău, sediul Fundaţiei Buna Vestire, 20 februarie 1995. De ziua mea de naştere, chiar ziua în care l-am cunoscut pe dl Marcel Petrişor.


Cine leagănă copilul?

Un film interesant despre maternitate: Cine leagănă copilul? Rusesc. Cu traducere. îi mulţumesc Mironei pentru semnalare.
Să vă fie de folos!


Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro

sâmbătă, 10 aprilie 2010

A doua decapitare a Poloniei

Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski şi alţi cîţiva lideri ai ţării au murit, azi dimineaţă, într-un accident aviatic. Delegaţia poloneză era în drum spre Katyn, pentru a comemora 70 de ani de la uciderea a peste 22.000 de ofiţeri şi intelectuali polonezi de către poliţia politică a URSS. Astfel, tragedia capătă o încărcătură simbolică uriaşă: o altă decapitare a Poloniei. Varianta oficială, deja avansată înainte oricărei anchete, este că accidentul a avut loc din pricina unei erori de pilotaj. Imediat însă a apărut bănuiala că e vorba de un asasinat odios comis de Rusia. Să fie liderii ruşi atît de lipsiţi de inteligenţă încît să se expună singuri, printr-un asemenea gest criminal, oprobiului public internaţional? Sau să fie atît de cinici şi de nepăsători (mai ales în condiţiile în care preşedintele Lech Keczynski nu era iubit nici de SUA, nici de UE) încît să transmită astfel un mesaj tuturor celor care îi mai supără? Vom vedea. Oricum, e o probă de cinism că premierul rus Vladimir Putin, fost general KGB, a fost numit şef al comisiei de anchetă a evenimentului.

Site-ul Novinite.com a obţinut o copie a listei pasagerilor de la bordul avionului prezidenţial polonez şi prezintă principalii oficiali ai delegaţiei:
* Lech Kaczynski - preşedintele Poloniei
* Maria Kaczynska - soţia preşedintelui Lech Kaczynski
* Ryszard Kaczorowski - în perioada 1989-1990 a fost ultimul preşedinte al Poloniei în exil.
* Jerzy Szmajdzinski - vicepreşedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010.
* Wladyslaw Stasiak - directorul biroului de presă al Preşedinţiei.
* Aleksander Szczyglo - preşedintele Biroului Naţional de Securitate.
* Pawel Wypych - secretar de stat al Cancelariei prezidenţiale.
* Mariusz Handzlik - subsecretar al administraţiei prezidenţiale.
* Andrzej Kremer - ministru adjunct al Afacerilor Externe.
* Franciszek Gagor - şeful Statului Major al armatei poloneze
* Andrzej Przewoznik - vicepreşedinte şi secretarul Comisiei pentru comemorarea vicrimelor masacrului de la Katin a premierului în perioada 1994-1998.
* Grzeogrz Dolniak - membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
* Przemyslaw Gosiewski - membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
* Zbigniew Wassermann - membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
* Janusz Kochanowski - avocatul polonez al poporului
* Slawomir Skrzypek - guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei.
* Janusz Kurtyka - preşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Naţională.
* Tadeusz Ploski - preot romano-catolic.

Lech Kaczynski şi fratele său geamăn, Jaroslaw, fost premier (care, din fericire, nu era în aeronava prăbuşită) sînt cei care au consolidat economic Polonia în ultimii ani, astfel încît se vorbeşte despre miracolul economic polonez. Sub conducerea lor şi prin politica Partidului Lege şi Justiţie, ai cărui lideri au fost, Polonia s-a impus pe plan internaţional, neacceptînd să fie la remorca nici unui supra-stat şi cerîndu-şi drepturile. Fraţii Kaczynski s-au remarcat printr-o viziune conservatoare şi o apropiere netă de Biserică. [Cîteva date suplimentare despre fraţii Kaczynski, citiţi în Gândul.]

Astăzi, Polonia este în doliu. Şi ar trebui să fie toate statele care se vor libere şi care au văzut, în ultima vrem, un model în Polonia.
Personal, sînt legat sufleteşte de Polonia din mai multe motive. Aşa încît resimt această nenorocire ca pe una personală. Prietenilor mei polonezi le transmit condoleanţe. Dumnezeu să-i odihnească pe cei ucişi şi să-i întărească pe cei rămaşi!

UPDATE (11 apr.)


Clădirea Ambasadei Poloniei din Aleea Alexandru a devenit loc de pelerinaj pentru zeci de bucureşteni, care au lăsat aici flori şi candele, în semn de omagiu. Cei mai mulţi nu au prieteni polonezi, nu au fost niciodată în Polonia, iar despre fosta familie prezidenţială ştiu detalii doar din presă.

Sursa: EvZ

Sărbătoarea cireşilor înfloriţi

Deocamdată, numai în Japonia :)

În aprilie a fiecărui an, japonezii au trei zile libere în care se desfată cu frumuseţea cireşilor înfloriţi, Sakura. Cum Sakura stau înfloriţi doar cîteva zile, japonezii, altminteri înnebuniţi să muncească fără pauză, lasă totul baltă şi merg la picnic, sau pur şi simplu stau întinşi pe iarbă şi meditează, sub arborii superbi.
Sakura încep mai întîi să înflorească în sud şi apoi continuă spre nord, cu fiecare regiune, val după val. Astfel că fiecare zonă are perioada ei de sărbătorire a Sakura, cu locuri predilecte unde pot fi văzuţi cireşii înfloriţi. cele mai frumoase privelişti le oferă grădinile templului Heian din Kyoto, a castelului din Osaka, a castelului din Hikone şi muntele Yoshino, acoperit în întregime de Sakura.
Sakura este indigenă în Japonia, China, Coreea şi India. În Japonia, Sakura simbolizează efemeritatea vieţii.

vineri, 9 aprilie 2010

Cazul Danion Vasile

În plin Postul Paştilor, tânărul teolog Danion Vasile a iscat o mare tulburare în Biserică pe tema calendarului. În mai multe ieşiri publice, el a susţinut că Biserica Ortodoxă Română este apostată din pricina adoptării calendarului pe "stil nou", că sîntem sub anatemele Sinoadelor din vechime, că, din această pricină, credincioşii din BOR se pot mîntui numai prin excepţie, că marii noştri duhovnici mutaţi la Domnul Cleopa Ilie şi Arsenie Boca au minţit în privinţa calendarului nou... Pledoaria sa este una vădit anti-BOR şi pro-stilistă. Cu alte cuvinte, dacă vrei mîntuire, ieşi din BOR şi intri în una din facţiunile de "stil vechi". Lucru la care se pare că i-a şi îndemnat pe unii preoţi, care l-au invitat să conferenţieze în oraşele lor.

Grav este că, în demersul său, Danion Vasile s-a folosit de numele părintelui Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, şi de citate trunchiate şi/sau interpretate în manieră proprie din Părinţi ai Bisericii şi din unii intelectuali mărturisitori interbelici.

Atitudinea lui Danion Vasile compromite şi campania pentru cunoaşterea şi canonizarea sfinţilor din temniţele comuniste, în care s-a implicat. Dacă BOR, din care fac parte aceşti sfinţi, este apostată, nici ei nu sînt sfinţi. Cum poate susţine Danion două idei care se anulează reciproc?

O serie de persoane, între care preoţi şi teologi mireni, şi de organizaţii au criticat poziţia lui Danion în termeni duri. La acestea, Danion a dat un răspuns care, în opinia mea, mai mult îl acuză decît îl scuză.

Am amînat să scriu ceva pe acest subiect şi pentru că nu am vrut să contribui la amplificarea tulburării înaintea Învierii Domnului, şi pentru că am încercat să mă dumiresc în privinţa a ce a spus cu adevărat Danion şi de ce a spus. Pentru că l-am considerat mereu un om de bună credinţă, chiar dacă deseori am avut alte păreri decît el.

[Urmărind dezbaterea, am observat, între altele, că a fost atacat şi de unii dintre cei cu care odinioară făcea echipă şi că a fost lăsat singur şi de cei care îi împărtăşesc în continuare vederile (şi care l-au scos în faţă).]

Dacă Danion este cinstit sufleteşte, cum îl cred, şi a devenit unealta unui curent zelotist şi schismatic din greşeală, sau dintr-o rîvnă fără judecată, nădăjduiesc să primească de Sus puterea de a-şi recunoaşte eroarea şi de a redeveni un bun lucrător în via Domnului.

Astăzi, fraţii de la Război întru Cuvînt publică o analiză ale cărei concluzii mi se par pertinente şi de natură să pună punct discuţiei pe tema calendarului:

  1. sa intelegem ca schimbarea calendarului a fost o decizie nepotrivita Traditiei ortodoxe, provenita dintr-un duh ne-patristic de innoire, dar ca..
  2. - esentiala este pastrarea Pascaliei randuita de Sfintii Parinti si sobornicitatea praznuirii,
  3. - ca trebuie sa ne opunem atat tentativelor ecumeniste de schimbare a datei Pastilor cat si derivelor zelotist-schismatice, ambele fiind pericole care duc la acelasi rezultat, parasirea Bisericii si tradarea Predaniei,
  4. - ca Biserica Ortodoxa Romana are Pascalia randuita de Sfintii Parinti si este Biserica Deplina, cu Har Deplin, cu Taine Depline, cu ierarhi martiri (episcopul Grigorie Leu e doar unul dintre ei), preoti sfinti marturisitori (Ilie Lacatusu, Daniil-Sandu Tudor, Gherasim Iscu, Ilarion Felea, Marcu Dumitru, Gheorghe Calciu, si cati altii…), martiri (Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu s.a.) si mari cuviosi (Cleopa, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Ioanichie Balan, etc, etc, etc. – nenumarati!) si mari duhovnici contemporani (Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu) toti acestia fiind roade vadite ale Duhului care nu se impiedica de un calendar care e gresit in parte,
  5. - ca Duhul sfinteste chiar si cu acest calendar gresit, dovada fiind sfintirea Agheasmei Mari de la Boboteaza,
  6. - ca daca vrem sa avem, cu adevarat, parte cu Sfintii Inchisorilor, trebuie sa le urmam pilda pana la capat, ramanand in Biserica si lasand putregaiul ecumenist sa se taie singur din Trupul lui Hristos.